Jandarmii au confiscat 72 de arme de foc și peste 3.000 de cartușe de muniție de la proprietatea lui Alain Delon, din Douchy (Loiret), conform comunicatului de presă transmis de parchetul Montargis.

Anouchka Delon alaturi de tatal ei in 2019Foto: Berzane Nasser / Abaca Press / Profimedia Images

E vorba de arme funcționale dar și de unele de colecție, iar din primele investigații reiese că actorul „nu avea nicio autorizație care să-i permită să dețină o armă de foc”, scrie Le Parisien.

Ancheta continuă cu acuzațiile de „deținere ilicită de arme”, „dobândire și deținere ilicite de arme de categoria A, B și C”, indică procurorul Jean-Cédric Gaux. Anchetatorii au remarcat și existența unui poligon de tragere în incinta proprietății.

Percheziția a fost efectuată după deschiderea unei alte anchete de către procuratură, legată de tensiunile apărute între copiii lui Alain Delon.

„Clientul meu este foarte îngrijorat să știe că Alain Delon este ținut fără tratament medical cu arme în apropiere”, ne-a spus Yassine Bouzrou, avocatul femeii care îi servea drept asistentă lui Delon.

Potrivit investigațiilor jandarmilor, un medic generalist care l-a examinat pe Alain Delon vara trecută a remarcat că moralul acestuia din urmă „era scăzut” și că nu mai părea să „se aștepte la nimic”. El a vorbit chiar despre „o stare de epuizare fizică și psihologică cu risc major de sinucidere”. Marele actor a suferit în 2019 un AVC.

De altfel, într-un interviu recent acordat revistei Elle, Anouchka Delon, fiica actorului, a explicat că merge „întotdeauna cu bodyguardul ei” la proprietatea familiei, amintind de pasiunea tatălui ei pentru armele de foc. Anouchka Delon a adăugat că frații ei, când se află la Douchy, „umblă prin casă înarmați”, crezând că sunt „în Vestul Sălbatic”.

Le Parisien spune că această declarație este cea care l-ar fi împins pe Jean-Cédric Gaux, procurorul din Montargis (Loiret) să deschidă o nouă anchetă.

Un accident în 2011 cu o armă din colecție

Nu este prima dată când armele de foc din colecția Delon au cauzat probleme familiei. În 2011, o împușcătură considerată accidentală la etajul șapte al apartamentului lui Alain Delon din Geneva a rănit grav o adolescentă.

Alain-Fabien Delon, cel mai mic dintre frați în vârstă de 17 ani, organizase o petrecere pentru tineri bogați. În timpul unui joc cu un pistol vechi aparținând lui Alain Delon, acesta a tras un foc, iar o tânără a fost grav rănită de un glonț.