Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, crede că nu există nici un pericol de escaladare sau destabilizare a situaţiei din Transnistria, în contextul convocării, pentru miercuri, a „Congresului deputaţilor de toate nivelurile”, un for reunit la Tiraspol pentru luarea unor decizii excepţionale, notează News.ro. Potrivit oficialului de peste Prut, evenimentul, care a stârnit îngrijorări în ultima perioadă în contextul în care s-a spus că transnistrenii vor cere alipirea la Federaţia Rusă, ar fi doar unul propagandistic, pus la cale de Kremlin.

Igor Grosu, preşedintele Parlamentului Republicii MoldovaFoto: Agerpres

Totuşi, Chişinăul monitorizează situaţia din regiunea transnistreană, însă cheamă oamenii la calm.

„Nu există nici un pericol de escaladare sau destabilizare a situaţiei. Mai curând este o campanie prin care se încearcă isterizarea societăţii în jurul acestui aşa-numit eveniment de la Tiraspol, pus la cale de cei de la Tiraspol şi Kremlin. (…) Va fi, din câte înţelegem noi, un eveniment propagandistic, în care cei de la Tiraspol vor încerca să spună cât de mult îl iubesc pe „ţar” (pe Vladimir Putin - n.r.) şi poate ceva o să le pice pe lângă gazul pe care nu îl plătesc şi îl consumă pe gratis. În rest, vă chemăm la calm. Noi urmărim foarte atent ce se întâmplă pe malul stâng. Când o să nevoie o să intervenim, o să informăm şi o să comunicăm cu cetăţenii”, a declarat Igor Grosu la postul public de televiziune, scrie NewsMaker.

Liderul regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski a convocat, pentru data de 28 februarie, congresul „deputaţilor de toate nivelurile”, pentru a discuta despre consecinţele introducerii taxelor vamale pentru companiile din regiunea transnistreană, care ar „înrăutăţi” situaţia socio-economică a locuitorilor din stânga Nistrului. Un politician din Transnistria, Ghenadie Ciorba, este de părere că acesta a convocat congresul la ordinul Moscovei. Potrivit lui, Tiraspolul va solicita, în cadrul congresului, anexarea regiunii la Federaţia Rusă.

Chişinăul a declarat că urmăreşte „cu atenţie” situaţia din regiunea transnistreană, dar spune că „nu există temei” care să indice că situaţia din stânga Nistrului s-ar putea deteriora. Săptămâna trecută, Direcţia Principală de Informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) a anunţat că temerile opozantului Ciorba nu se confirmă.

Informația „nu corespunde realităţii”

Informaţiile au fost comentate şi de preşedintele Ucrainei, Volodomir Zelenski, într-o conferinţă de presă susţinută duminică. Liderul de la Kiev a declarat că din informaţiile pe care le are, nu crede că autorităţile nerecunoscute din regiunea transnistreană vor cere includerea teritoriului în componenţa Federaţiei Ruse.

„Nu sunt sigur că săptămâna viitoare transnistrenii, sau oricine se va reuni acolo, vor recurge la acest pas (solicitarea alipirii regiunii transnistrene la Rusia – n. r.). Nu sunt sigur de asta, din informaţiile pe care le am”, a declarat Zelenski.

Întrebat de un jurnalist român dacă Ucraina va oferi asistenţă militară în eventualitatea în care regiunea transnistreană va cere alipirea la Rusia, Zelenski a răspuns: „În primul rând, avem un război în desfăşurare. În al doilea rând, suntem în război cu Federaţia Rusă. În al treilea rând, Moldova nu ne-a abordat cu astfel de solicitări”.

În aceeaşi zi, serviciul ucrainean de informaţii condus de Kirilo Budanov a confirmat încă o dată că informaţia potrivit căreia regiunea transnistreană ar urma să ceară includerea în Rusia „nu corespunde realităţii”.

„Răspândirea de informaţii despre astfel de intenţii are toate caracteristicile unei campanii deliberate de dezinformare, menită să destabilizeze situaţia din regiune”, a transmis GUR.