Un YouTuber grec în vârstă de 35 de ani a fost arestat pentru exploatarea fizică, verbală și sexuală și torturarea persoanelor cu dizabilități și a minorilor în scopul câștigului financiar, scrie presa elenă.

Girofar de politieFoto: Michael Gstettenbauer / imago stock&people / Profimedia

Potrivit poliției, telespectatorii canalelor sale de socializare plăteau până la 200 de euro în timpul transmisiunilor live pentru a-l urmări cum abuzează victimele sale, în principal persoane cu dizabilități fizice și mentale.

Multe dintre videoclipuri au fost transmise în direct pe YouTube, bărbatul fiind arestat în casa sa din Atena, în timp ce transmitea un alt videoclip abuziv.

Telespectatorii canalelor sale puteau, de asemenea, să comande prin „donare” tipuri specifice de abuz, inclusiv tortură sau „provocări” la adresa victimelor, care variau de la abuz verbal la abuz fizic și chiar sexual.

Într-un alt videoclip transmis în direct, tânărul de 35 de ani pare să forțeze fete minore să consume cantități excesive de alcool și apoi să facă acte sexuale.

Tânărul în vârstă de 35 de ani neagă acuzațiile, susținând că videoclipurile au fost de natură consensuală. El a susținut, de asemenea, că a fost „atent” atunci când a avut de-a face cu persoane cu retard mintal.

Unele dintre victime ar fi fost atrase la casa tânărului de 35 de ani cu promisiunea de a fi plătită pentru a participa la videoclipuri.

Suspectul urmează să fie audiat vineri de un magistrat de instrucție.