Președintele american Joe Biden a fost protagonistul unei noi gafe, a povestit mulțimii adunate la un miting electroral din Las Vegas că în 2020 s-a „întâlnit” cu „Mitterrand din Germania, pardon, din Franța”, conform Fox News și Le Figaro, care amintesc că fostul președinte francez François Mitterrand a murit în 1996.

Joe BidenFoto: Chris Kleponis / Pool via CNP / SplashNews.com / Splash / Profimedia

Biden a făcut aceste declarații duminică, în timpul unui eveniment de campanie în care a relatat despre o întâlnire cu președintele francez Emmanuel Macron, la o reuniune G7 din 2020, la câteva luni după ce a fost ales.

Președintele american a povestit că unul dintre primele lucruri pe care le-a spus în timpul întâlnirii a fost „America s-a întors”, provocând un răspuns din partea lui „Mitterrand din Germania”, înainte de a se corecta: „din Franța”:

  • „A fost în sudul Angliei. M-am așezat și am spus: America s-a întors! Iar Mitterrand, din Germania, adică, din Franța, s-a uitat la mine și m-a întrebat: „Pentru cât timp te-ai întors?”.
  • M-am uitat la el și cancelarul german a spus: „Ce ați spune, domnule președinte, dacă ați deschide mâine ziarul și London Times ar spune: „o mie de oameni au intrat în Camera Comunelor, au dărâmat ușile, doi oameni au fost uciși pentru a împiedica alegerea premierului”, ce ați spune?”.

Le Figaro notează că Biden, care confundă cu ușurință numele și este cunoscut pentru lapsusurile sale, este cel mai în vârstă președinte american în exercițiu - 81 de ani. Dacă va câștiga un al doilea mandat, la sfârșitul acestuia ar avea 87 de ani.

François Mitterrand a fost președintele Franței între 1981 și 1995. A murit în 1996.