Rusia a suspendat importurile de banane din Ecuador, la câteva săptămâni după ce această țară a anunțat că a ajuns la un acord de schimb cu SUA prin care va furniza echipamente militare ex-sovietice pe care Washingtonul le va trimite apoi Ucrainei, transmite France Presse.

Banane din Ecuador vândute într-un supermarket din RusiaFoto: Anna Demidova | Dreamstime.com

Rosselkhoznadzor, autoritatea rusă sanitar-veterinară, a anunțat printr-un comunicat că a „suspendat" autorizația a cinci exportatori ecuadorieni „începând cu 5 februarie", invocând detectarea unui dăunător.

Peste 90% dintre bananele importate în Rusia provin din Ecuador, potrivit presei ruse.

Potrivit Rosselkhoznadzor, aceeași interdicție se va aplica „din 9 februarie" și unor flori din Ecuador care sunt importate adesea în Rusia.

Aceste măsuri restrictive survin după ce președintele ecuadorian Daniel Noboa a anunțat la 10 ianuarie că a acceptat oferta SUA de a schimba vechi echipamente militare sovietice cu arme americane de nouă generație, în valoare estimată de 185 de milioane de euro.

Statele Unite au precizat că armele furnizate de Ecuador vor fi apoi trimise în Ucraina pentru a o ajuta pe câmpul de luptă împotriva Rusiei.

Acest acord bilateral a atras furia Moscovei. „O astfel de decizie imprudentă a fost luată de partea ecuadoriană sub presiunea serioasă a unor părți interesate din exterior", a reclamat săptămâna trecută purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova.

Zaharova a susținut, de asemenea, că Ecuadorul este obligat prin contract „să nu transfere (aceste echipamente sovietice) către o terță parte fără acordul părții ruse".

Cu câteva zile mai devreme însă, președintele ecuadorian Daniel Noboa (născut în Statele Unite), spusese că țara sa are acest drept că va respecta acordul cu SUA „în orice caz".

Liderul ecuadorian a avut discuții cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în decembrie 2023, în marja învestirii argentinianului Javier Milei la Buenos Aires.

Rusia este cu atât mai furioasă pe Ecuador cu cât, de la începutul invaziei în Ucraina, Moscova a căutat să își consolideze legăturile economice și diplomatice cu „Sudul global", inclusiv cu țările sud-americane și africane, în special pentru a eluda sancțiunile occidentale.

(foto articol: © Anna Demidova | Dreamstime.com)