Cel puţin 19 persoane au murit în staţiunea balneară Vina del Mar din Chile din cauza incendiilor care au devastat regiunea vestică Valparaiso şi alte părţi din centrul şi sudul ţării, a declarat sâmbătă ministrul de Interne, Carolina Toha, potrivit AFP și Agerpres.

Sute de case distruse în urma incendiilor de pădure în staţiunea Vina del Mar din ChileFoto: Lucas Aguayo Araos / AFP / Profimedia

„Sunt 19 morţi (...) Toate cadavrele au fost recuperate”, a spus ministrul, adăugând că 15 dintre victime au fost identificate.

Cele 19 decese au fost numărate într-un singur sector al staţiunii de pe litoral, iar ministrul a avertizat că numărul morţilor ar putea creşte.

Numărul morţilor este „provizoriu”, deoarece echipele de salvare nu au reuşit încă să acceseze alte zone devastate de incendiu, a spus ea.

Ministrul a raportat 92 de incendii active, dintre care 40 sunt sub control, şi 43.000 de hectare arse.

„Prioritatea sunt incendiile din regiunea Valparaiso, din cauza apropierii lor de zonele urbane. Există mai multe, dar două sunt cele mai îngrijorătoare”, a spus ea, adăugând că acestea sunt Las Tablas, cu 6.800 de hectare arse, şi Lo Moscoso, din Quilpue, cu 1.150 de hectare arse.

Acestea sunt zone situate între 80 şi 120 km nord-vest de Santiago, bogate în companii viticole, agricole şi forestiere. Datorită apropierii lor de plajele din Pacific, acestea se confruntă cu un aflux semnificativ de turişti în această perioadă a verii australe.

Cel puțin 14 nave şi cinci elicoptere au fost mobilizate pentru a lupta împotriva incendiilor.