Rebelii houthi din Yemen au afirmat miercuri că au vizat o navă americană în largul coastei Aden, la câteva ore după ce au fost reclasificați ca entitate „teroristă” de către Washington, potrivit AFP.

Imagini publicate de grupul Houthi din Yemen arată militanți în timp ce deturnează o navă de marfă în apropiere de Yemen, în sudul Mării RoșiiFoto: Houthi Group press Service / UPI / Profimedia

Rebelii yemeniți au tras rachete „împotriva navei americane Genco Picardy în Golful Aden”, a declarat purtătorul lor de cuvânt militar, Yehya Saree.

Agenția britanică pentru Siguranță Maritimă (UKMTO) raportase anterior că o navă a fost lovită de o dronă în aceeași zonă, deși nu era clar în acest moment dacă era vorba de același incident.

„La bord a izbucnit un incendiu, care a fost acum stins”, a precizat UKMTO, adăugând că echipajul și nava sunt în siguranță și se îndreaptă spre următorul port de escală.

Compania britanică Ambrey, specializată în riscuri maritime, a precizat că nava era un cargobot sub pavilionul Insulelor Marshall, care a fost lovit în timp ce naviga la sud-est de orașul yemenit Aden.

De la jumătatea lunii noiembrie, rebelii yemeniți Houthi, care sunt apropiați de Iran, și-au intensificat atacurile în Marea Roșie și în apele învecinate împotriva navelor pe care le consideră legate de Israel, susținând că acționează în semn de solidaritate cu palestinienii din Fâșia Gaza.

Statele Unite și Marea Britanie au efectuat o serie de lovituri împotriva pozițiilor houthi în ultimele zile, iar aceștia au ripostat vizând navele americane, care sunt considerate acum „ținte legitime”.

Rebelii Houthi „nu vor ezita să țintească toate sursele de amenințare din Marea Roșie și Marea Arabiei ca parte a dreptului (lor) la autoapărare legitimă”, a declarat Yehya Saree, adăugând că „niciun atac nu va rămâne fără răspuns”.

Miercuri, Washingtonul a anunțat că i-a reclasificat organizația Houthi ca entitate „teroristă”, afirmând că dorește să exercite presiuni asupra rebelilor care perturbă traficul maritim pe o rută vitală pentru comerțul mondial.

„Operațiunile împotriva navelor israeliene sau a celor care se îndreaptă spre porturile din Palestina ocupată nu vor înceta” până când războiul dintre Israel și Hamasul palestinian nu se va încheia, a repetat Yeyha Saree.

Purtătorul de cuvânt al aripii politice a mișcării, Mohamed Abdelsalam, avertizase de asemenea anterior, la postul Al Jazeera, că măsurile americane nu îi vor împiedica pe rebeli să își continue atacurile „în sprijinul poporului palestinian”.