Casa Albă este „optimistă” în privinţa încheierii unui posibil acord de eliberare a ostaticilor din Fâşia Gaza, anunţă marţi un purtător de cuvânt al preşedinţiei americane, relatează News.ro citând AFP.

Manifestație la Tel Aviv pentru eliberarea ostaticilorFoto: Leo Correa / AP / Profimedia

„Suntem optimişti în privinţa unui rezultat rodnic şi rapid”, anunţă John Kirby, un purtător de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale (NSC), un orgam aflat în directa subordonare a lui Joe Biden.

Aproximativ 250 de persoane au fost luate ostatice într-un atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas, la 7 octombrie, în sudul Israelului.

Peste 130 de persoane sunt ţinute în continuare ostatice în Fâşia Gaza, dintre care 25 au fost ucise, potrivit autorităţilor israeliene.

Aproximativ 100 de ostatici au fost eliberaţi în cadrul unui armistiţiu, în noiembrie, negociat printr-o mediere a Qatarului, la care emisari americani au participat intens.

Hamasul - clasat drept o organizaţie teroristă de către Israel, Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) - a anunţat luni moartea a doi ostatici israelieni prin difuzarea unei înregistrări video în care o femeie ostatică, aflată în mod vizibil sub presiune, anunţă moartea acestora.

Alături de o „eliminare” a Hamas, recuperarea ostaticilor este unul dintre obiectivele Guvernului lui Benjamin Netanyahu în Războiul din Fâşia Gaza, potrivit News.ro.

Marţi, Uniunea Europeană (UE) a adăugat pe lista „teroristă” numele lui Yahya Sinwar, în vârstă de 61 de ani, liderul Hamas la Gaza, considerat arhitectul atacului de la 7 octombrie împotriva Israelului.

Ministrul israelian de externe Israel Katz a salutat o „decizie dreaptă şi morală”.

Catalogat „ca şi mort” de către armata israeliană, Yahya Sinouar îşi învăluie deplasările în cel mai mare secret şi nu a apărut în mod publicn din octombrie.

Armata israeliană a bombardat intensiv marţi Fâşia Gaza, la o zi după ce Israelul a anunţat sfârşitul - în curând - al fazei „intensive” a confruntărilor armate cu Hamas, la 102 zile de la lansarea războiului care exacerbează tensiunile în regiune.