Actorul american Bill Hayes, care a jucat în soap opera „Days of Our Lives” timp de peste cinci decenii, a murit la vârsta de 98 de ani.

Actorul Bill Hayes în 2015Foto: Scott Legato / Getty images / Profimedia

El a interpretat pentru prima dată personajul Doug Williams în 1970 şi a cunoscut-o şi pe soţia sa, actriţa Susan Seaforth Hayes, în timpul filmărilor la serial, relatează News.ro.

În luna iunie a anului trecut, el şi-a sărbătorit cea de-a 98-a aniversare pe platoul de filmare al serialului american, înconjurat de colegii de platou.

Agentul său a declarat pentru BBC că a murit vineri, înconjurat de familie. Cauza morţii sale nu a fost dezvăluită.

Născut William Foster Hayes III în Harvey, Illinois, în 1925, Hayes şi-a început cariera ca muzician şi a avut un succes cu „The Ballad of Davy Crockett”.

Apoi a început să se concentreze mai mult pe actorie şi a obţinut cel mai notabil rol al său în serialul „Days of Our Lives” de pe NBC în februarie 1970, rolul unui deţinut care era şi cântăreţ de salon.

A continuat să interpreteze personajul Doug Williams în mod intermitent în următorii 50 de ani, până în 2023.

Colega sa de platou, Susan Seaforth Hayes, s-a alăturat serialului cu doi ani înaintea lui, interpretând personajul Julie Williams.

Cei doi au interpretat un cuplu pe ecran şi, în cele din urmă, au devenit un cuplu în viaţa reală, devenind soţ şi soţie în 1974.

Au continuat să spună din nou „Da” - de data aceasta la televiziune - când personajele lor s-au căsătorit unul cu celălalt doi ani mai târziu.

Popularitatea poveştii lor de dragoste i-a făcut chiar să apară pe coperta revistei Time în acel an.

În 2018, atât el, cât şi Seaforth Hayes au primit premiile Daytime Emmys pentru întreaga carieră.

Bill Hayes a avut cinci copii dintr-o căsătorie anterioară cu Mary Hobbs.