Un consilier politic al președintelui iranian a acuzat miercuri Israelul și Statele Unite că se află în spatele celor două atentate care au ucis cel puțin 103 persoane în sudul țării, potrivit AFP.

Explozii în Iran Foto: Captură video

„Washingtonul susține că Statele Unite și Israelul nu au jucat niciun rol în atacul terorist din Kerman, Iran. Serios?”, a scris Mohammad Jamshidi pe X (fostul Twitter).

„Responsabilitatea pentru această crimă aparține regimurilor american și sionist, iar terorismul este doar un instrument”, a afirmat el.

SUA: Atacul din Iran seamănă cu atacurile Stat Islamic

Washingtonul consideră „absurdă” orice sugestie că Statele Unite sau Israelul sunt implicate.

„Statele Unite nu au fost implicate în niciun fel. Orice afirmaţie contrară este absurdă”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, potrivit AFP.

Dubla explozie care a ucis miercuri cel puțin 103 persoane în Iran, în apropierea mormântului lui Qassem Soleimani, seamănă cu un „atac terorist” de tipul celui comis de gruparea Stat Islamic (SI), a declarat un înalt oficial american, potrivit AFP.

„Seamănă cu un atac terorist, genul de lucru pe care SI l-a făcut în trecut, și asta presupunem la această oră”, a declarat presei acest înalt oficial din administrația președintelui Joe Biden, sub rezerva anonimatului.

ONU „condamnă cu forţă” dubla explozie din Iran

Secretarul general al ONU Antonio Guterres „condamnă cu forţă”, miercuri, o dublă explozie în Iran, soldată cu cel puţin 103 morţi, în apropierea mormântului generalului Gardienilor Revoluţiei Qassem Soleimani, arhitectul operaţiunilor militare iraniene în Orientul Mijlociu, de la asasinarea căruia, într-un atac cu dronă americană, Iranul comemorează patru ani, relatează AFP.

„Secretarul general (Antonio Guterres) îndeamnă ca cei vinovaţi să fe aduşi” în faţa justiţiei, subliniază într-un comunicat adjuncta purtătorului său de cuvânt, Soto Nino.