Partidul Comunist rus l-a desemnat drept candidat pentru alegerile prezidențiale din martie anul viitor pe Nikolai Haritonov, un veteran al vieții politice, care a mai candidat în 2004, fapt însă care nu are de ce să îl îngrijorează pe Vladimir Putin, potrivit AFP.

Alegeri in RusiaFoto: Taisija Voroncova / Sputnik / Profimedia

„Candidatura lui (Nikolai) Haritonov, în cadrul unui vot secret, a fost susținută de majoritatea covârșitoare a participanților la Congresul” organizat în apropiere de Moscova, a declarat secretarul Comitetului Central, Alexander Iușcenko, citat de agenția de presă Interfax.

Pe hârtie, Partidul Comunist este unul dintre partidele opoziției parlamentare, dar în realitate susține politicile Kremlinului.

„Sarcina noastră este să consolidăm poporul în timpul campaniei electorale, astfel încât să existe o victorie pe toate fronturile”, a marșat Nikolai Haritonov în fața presei, referindu-se la conflictul din Ucraina.

Programul său se numește „Victorie”, a adăugat el.

La 75 de ani, Haritonov este o figură politică veche, fiind deputat în Duma din 1993 și membru al Partidului Comunist Rus din 2008. El se află sub sancțiuni europene, americane și canadiene de la ofensiva rusă în Ucraina vecină.

Haritonov a fost candidat la președinție în 2004, obținând 13,69% din voturi împotriva lui Vladimir Putin, care a fost apoi reales pentru prima dată.

Liderul Partidului Comunist Rus, emblematicul Ghenadi Ziuganov, în vârstă de 79 de ani, nu va candida la alegerile supreme pentru a cincea oară, după 1996, 2000, 2008 și 2012.

Mai mulți candidați apropiați de Vladimir Putin au fost deja validați de Comisia electorală înaintea alegerilor prezidențiale prevăzute pentru 15-17 martie.

Serghei Baburin, în vârstă de 64 de ani, președinte al partidului naționalist „Uniunea Poporului Rus” și fost vicepreședinte al Dumei de Stat, a anunțat că va fi lae linia de start, după ce a candidat deja în 2018 (obținând 0,65%).

Grigori Iavlinski, fondator al partidului liberal Iabloko, a anunțat sâmbătă, într-o înregistrare video postată pe YouTube, că partidul său nu va prezenta un candidat.

În martie, Vladimir Putin vizează un nou mandat de șase ani la putere, o formalitate care îi va permite să rămână la Kremlin cel puțin până în 2030.