Discursul/interviul telefonic al lui Vladimir Putin s-a încheiat după mai bine de 4 ore și zeci de întrebări. A fost pentru prima dată de la începutul războiului când jurnaliștilor occidentali li s-a permis să participe la un astfel de eveniment.

Vladimir PutinFoto: Alexei Nikolsky-Kremlin Pool / Zuma Press / Profimedia Images

Putin consideră invazia Ucrainei ca fiind o tragedie, dar a reafirmat necesitatea acesteia, se consideră un lider democratic, discursul variind de la inteligența artificială la prețul ouălelor.

Sky News face o sinteză a principalele puncte din lungul discurs al lui Putin:

„Război civil”

Putin a descris rușii și ucrainenii ca fiind „un singur popor” și invazia ca fiind „o mare tragedie care seamănă cu un război civil între frați”.

Inteligența artificială și „dublurile” lui Putin

„Primul meu geamăn”: A fost difuzată o înregistrare video generată de inteligența artificială a lui Putin, care îl întreabă pe președinte dacă are „mulți gemeni” și care este atitudinea sa față de inteligența artificială.

Critici... fără răspuns

O avalanșă de întrebări care îl criticau implicit pe Putin și impactul invaziei sale în Ucraina au apărut pe un ecran - dar nu au primit răspuns de la președintele rus.

Relațiile cu SUA

Putin a declarat că Rusia poate normaliza relațiile cu SUA doar atunci când va da dovadă de respect și va căuta compromisul, în loc să folosească forța sau sancțiunile. Ucraina „profită„ de pe urma altor națiuni, a spus el.

Relațiile cu Franța

Putin a spus că Franța a stopat relațiile cu Rusia, nu invers. El a declarat la conferință că ar fi deschis să se întâlnească cu Emmanuel Macron, dar numai dacă președintele francez ar fi interesat.

„Eu sunt un lider democratic

Jurnalista Valerie Hopkins, de la New York Times, i-a mulțumit lui Putin pentru că le-a permis jurnaliștilor occidentali să participe la conferința de presă din acest an.

„Sunt o persoană cu valori democratice", a răspuns Putin.

Hopkins l-a întrebat pe liderul rus cu privire la menținerea în detenție a reporterului de la Wall Street Journal, Evan Gerschkovici, care a fost arestat la începutul acestui an sub acuzația de spionaj.

Putin a recunoscut că sunt discuții „dificile" cu Washingtonul despre un schimb de prizonieri care să îl implice pe Gerschkovici și pe fostul pușcaș marin încarcerat Paul Whelan.

Putin a precizat că acordurile cu SUA trebuie să fie reciproc acceptabile și că speră că problema va fi rezolvată.

Războiul dintre Israel și Hamas

„Nimic asemănător cu Gaza” nu se întâmplă în Ucraina, a spus el, descriind conflictul din Orientul Mijlociu drept o „catastrofă”.

Contraofensivă

Ucraina a „eșuat peste tot”, susține liderul rus.

Obiectivele invaziei:

Acestea „rămân neschimbate„, iar Rusia cere demilitarizarea și „denazificarea” Ucrainei.

Prețul la ouă

Președintele rus Vladimir Putin a prezentat joi scuze rare atunci când o pensionară i s-a plâns de prețul la ouă, dar a dat vina în cele din urmă pe executiv.

Ea s-a plâns că prețurile la ouă, piept de pui și aripioare au crescut vertiginos, notează Reuters.

„Vladimir Vladimirovici, aveți milă de pensionari! Nu primim milioane de euro la pensii. Rezolvați această problemă - nu avem la cine să ne adresăm", a spus ea.

Guvernul a declarat săptămâna aceasta că va scuti 1,2 miliarde de ouă de taxe de import în prima jumătate a anului viitor pentru a încerca să țină în frâu prețurile care au crescut cu peste 40% în acest an.

Săptămâna trecută, procurorul general al Rusiei, Igor Krasnov, a cerut subordonaților săi să verifice producătorii și comercianții, după ce prețul ouălor a crescut cu 40% de la începutul anului, potrivit The Moscow Times.

Costul vieții, în creștere

Întrebarea a reflectat îngrijorarea reală a rușilor cu privire la costul vieții și a venit după ce Putin a recunoscut deja că inflația s-ar putea apropia de 8% în acest an.

„Îmi cer scuze pentru acest lucru, dar acesta este un eșec al activității guvernului... Promit că situația va fi corectată în viitorul apropiat", a declarat Putin.

Infrastructura școlară

Unii dintre cei care și-au prezentat problemele în fața președintelui rus au primit soluții imediate în timpul conferinței de joi.

La câteva minute după ce un grup de băieți s-a plâns lui Putin de starea dărăpănată a sălii lor de sport din Crimeea, prezentatorul TV Pavel Zarubin a declarat că voluntari din teritoriul anexat de Rusia au sunat și au promis să o renoveze.

Naționalism

„Cuvintele mele de despărțire: credeți în marele popor rus. Această credință conține cheia succesului, renașterii, formării și dezvoltării Rusiei".