Tornade şi furtuni puternice au lovit sâmbătă statul american Tennessee, ucigând cel puţin şase persoane, avariind grav locuinţe şi provocând întreruperi de curent electric, au indicat autorităţile locale, potrivit AFP.

TornadăFoto: Jason Persoff Stormdoctor / ImageSource / Profimedia

Trei decese au fost înregistrate în suburbiile nordice ale oraşului Nashville, capitala acestui stat din sud-estul Statelor Unite, potrivit Agerpres.

Biroul de gestionare a situaţiilor de urgenţă din Nashville a postat pe reţelele de socializare fotografii cu copaci smulşi din rădăcini şi case distruse.

„Din păcate, putem confirma că s-au înregistrat trei decese în urma intemperiilor pe Nesbitt Lane", a indicat biroul pe X.

O tornadă s-a abătut asupra oraşului Clarksville, din nordul statului, făcând de asemenea victime.

„Putem confirma că trei persoane au decedat, doi adulţi şi un copil”, au indicat autorităţile din comitatul Montgomery într-un comunicat, adăugând că „23 de persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale".

Primele echipe de salvare „sunt încă în faza de căutare şi salvare după acest dezastru", au precizat acestea, cerându-le locuitorilor să nu se aventureze pe străzi.

Primarul din Clarksville, Joe Pitts, a decretat starea de urgenţă şi a impus restricţii de circulaţie începând cu ora 21:00 sâmbătă (03:00 GMT duminică). Restricţiile vor rămâne în vigoare şi duminică.

Circa 52.000 de locuinţe au semnalat sâmbătă seara întreruperi de curent în acest stat, faţă de 86.000 anterior, potrivit site-ului specializat PowerOutage.us.

Furnizorul de telecomunicaţii CDE Lightband a indicat la rândul său că peste 14.000 dintre clienţii săi din Clarksville au rămas fără curent electric.

„Vom lucra 24 de ore din 24 pentru a restabili alimentarea cu energie electrică a oraşului nostru cât mai repede posibil (...)", a scris acesta pe X.

Imaginile difuzate de mass-media locale au arătat şiruri de case distruse de vântul puternic, copaci avariaţi, vehicule răsturnate şi linii electrice căzute.