Renii care au blocat duminică o autostradă cu două benzi din comitatul britanic Suffolk au „evadat” de pe un domeniu care se pregătea pentru sărbătorile de iarnă, unde au amenajat un loc special pentru a-l primi pe Moș Crăciun, potrivit BBC.

ReniFoto: DreamsTime

Doi reni sunt încă de negăsit după ce au fugit de la Elveden, domeniul familiei Guinness din Suffolk, Anglia.

Reprezentanții domeniului au declarat că animalele „s-au speriat și au sărit gardul" duminică după-amiază.

Poliția a închis autostrada A11 în apropiere de Mildenhall în jurul orei 15:00 GMT după ce „mai mulți reni” au intrat pe șosea, dar nu au precizat și de unde provin animalele.

Un purtător de cuvânt al domeniului a declarat luni pentru BBC că „încă îi caută în această dimineață, din păcate".

Reprezentanții Elveden au spus că renii au fost aduși pentru zona specială amenajată pe domeniu, unde copiii vor primi cadouri de la Moș Crăciun, de către o echipă de evenimente externe, Daisy Entertainment.

„Totul s-a întâmplat atât de repede, dar toată lumea a fost foarte bună și a reacționat imediat”, a declarat Emma King, care deține Daisy Entertainment.

Conform acesteia, renii au fost aduși de o altă companie, Majestic Reindeer, și că aceasta este prima lor „evadare”. (sursă foto DreamsTime)