Giganţii producători de alimente Kraft, General Mills, Kellogg şi Nestle au obţinut un verdict de despăgubiri în valoare de 17,7 milioane de dolari, după ce au convins un juriu federal din Chicago că au fost suprataxaţi pentru produse din ouă într-o „conspiraţie” de stabilire a preţurilor a celor mai mari producători de ouă şi a grupurilor comerciale din industrie din SUA.

Ouă la vânzare în SUAFoto: Richard B. Levine / Avalon / Profimedia

Despăgubirile acordate ar putea fi triplate, în conformitate cu legea antitrust din SUA, la peste 53 de milioane de dolari, scrie News.ro.

Acest verdict a încheiat cea de-a doua fază a unui proces în două părţi împotriva Cal-Maine Foods, care este cel mai mare producător şi distribuitor de ouă din ţară, şi Rose Acre Farms, al doilea ca mărime, sub acuzaţiile că au umflat artificial preţurile.

Acelaşi juriu care a judecat în prima fază a procesului, pe 21 noiembrie, a considerat producătorii de ouă răspunzători pentru presupusa conspiraţie antitrust, după un proces de mai mult de cinci săptămâni.

Cal-Maine, cu sediul în Ridgeland, Mississippi, şi ceilalţi pârâţi au negat orice faptă greşită.

Cal-Maine, într-o declaraţie de vineri, a numit suma daunelor ”modestă” în comparaţie cu ceea ce au cerut reclamanţii. Compania a declarat că ”va continua să-şi evalueze opţiunile, inclusiv, dacă este necesar, un recurs”.

Rose Acre a spus într-o declaraţie că este ”dezamăgită – şi respinge cu putere – verdictul juriului şi acordarea daunelor”.

Avocaţii altor pârâţi nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Acordarea daunelor s-a limitat la presupusele plăţi în exces în timpul unei perioade de patru ani, la mijlocul anilor 2000.

Reclamanţii au spus în proces că cer despăgubiri de 31 de milioane de dolari.

„Suntem extrem de recunoscători pentru serviciile şi constatările juriului. Acesta a fost un caz important din multe motive, iar despăgubirile juriului îi recunosc importanţa”, a declarat Brandon Fox, de la firma de avocatură Jenner & Block, avocat principal al producătorilor de alimente reclamanţi.