O „fotografie” întunecată și dezolantă care surprinde regresul decisiv în lupta împotriva foametei înregistrat, fără întrerupere, din 2015 până astăzi. În lume, 43 de țări mor de foame, potrivit ziarului italian Avvenire, citat de Rador Radio România.

Copil din YemenFoto: Mohammed Mohammed (Xinhua)/Profimedia Images

Iar „numărul persoanelor subnutrite a crescut de la 572 milioane la aproximativ 735 milioane din 2017”.

Datele sunt rodul muncii cercetătorilor de la Global Hunger Index (GHI), unul dintre principalele rapoarte internaționale privind măsurarea foametei în lume, îngrijit de Cesvi pentru ediția italiană și editat anual de Welthungerhilfe și Concern Worldwide, organizații umanitare care fac parte din rețeaua europeană Alliance2015.

„Suprapunerea crizelor intensifică inegalitățile sociale și economice, anulând progresul în privința foametei, iar cea mai gravă povară este dusă de grupurile vulnerabile, precum femeile și tinerii”, a declarat Gloria Zavatta, președintele Fundației Cesvi.

Potrivit raportului, foametea din nouă ţări este extrem de alarmantă, vorbim de Burundi, Lesotho, Madagascar, Niger, Republica Centrafricană, Republica Democrată Congo, Somalia, Sudanul de Sud și Yemen, iar în alte 34 de țări este gravă.

Cel mai mare motiv de îngrijorare în 2023 îl reprezintă Afganistanul, Haiti, Nigeria, Somalia, Sudanul de Sud, Sudanul și Yemenul, precum și Burkina Faso și Mali.

„Policriza” împiedică progresul: impactul combinat al schimbărilor climatice, conflictelor și războaielor - precum războiul dintre Rusia și Ucraina și cel mai recent dintre Israel și Hamas -, al crizelor economice sau pandemiilor, care exacerbează inegalitățile sociale şi cele economice, au încetinit sau au oprit progresele anterioare”, susține Valeria Emmi de la Cesvi.

Femeile și fetele reprezintă aproximativ 60% dintre victimele foametei acute. Raportul scoate în evidenţă munca de îngrijire neremunerată, care constituie „unul dintre factorii care contribuie la continuarea inegalității de gen și este o cauză majoră a sărăciei și a foametei”.

Potrivit raportului, până la jumătatea secolului, până la 158,3 milioane de femei și fete ar putea trăi în sărăcie (cu 16 milioane mai multe decât bărbații și băieții), în timp ce insecuritatea alimentară va afecta cel puțin 236 de milioane de fete şi femei.