Aripa armată a Hamas susține că Kfir Bibas, în vârstă de 10 luni, fratele său de patru ani şi mama lor, care erau ţinuţi ostatici, ar fi fost ucişi în timpul bombardamentelor israeliene asupra Fâşiei Gaza, scrie The Guardian.

Bebelusul răpit de Hamas - afis în BucurestiFoto: Hotnews / Clarice Dinu

Familia Bibas a cerut în repetate rânduri eliberarea lor.

Kfir a fost răpit din kibbutz-ul Nir Oz împreună cu fratele său mai mare, Ariel, în vârstă de patru ani, cu mama lor, Shiri, şi cu tatăl, Yarden. El era cel mai mic dintre cei aproximativ 30 de copii care au fost luaţi ostatici de Hamas, în atacul din 7 octombrie asupra Israelului.

Armata israeliană a declarat că verifică afirmaţia Brigăzilor Al-Qassam. Ulterior, Forţele de Apărare israeliene (IDF) au publicat o nouă declaraţie pe Telegram cu privire la bebeluşul Kfir Bibas, dar nu au confirmat dacă acesta a fost ucis.

„În timpul masacrului Hamas din 7 octombrie, familia Bibas, inclusiv Kfir Bibas, în vârstă de 10 luni, fratele său de 4 ani, Ariel Bibas, şi mama lor Shiri Bibas au fost răpiţi în viaţă în Gaza. Barbarismul şi cruzimea Hamas sunt expuse lumii întregi. Reprezentanţii IDF au vorbit cu familia Bibas în urma recentelor relatări şi sunt alături de ei în aceste momente dificile. IDF evaluează acurateţea informaţiilor”, se arată în declaraţie.

Armata israeliană subliniază că mişcarea Hamas „este în întregime responsabilă pentru securitatea tuturor ostaticilor din Fâşia Gaza”.

„Hamas trebuie să fie trasă la răspundere. Acţiunile Hamas continuă să pună în pericol ostaticii, printre care se numără nouă copii. Hamas trebuie să ne elibereze imediat ostaticii. IDF, împreună cu alte agenţii de securitate, vor continua să fie alături de familia Bibas, precum şi de toate familiile ostaticilor şi ale persoanelor dispărute”, arată IDF, conform News.ro.

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a transmis miercuri dimineață că 161 de persoane capturate în timpul atacului Hamas asupra Israelului din 7 octombrie sunt în continuare ținute ostatice în Gaza, conform CNN.

Conform sursei citate, patru dintre ostatici sunt copii sub 18 ani, patru au 18 și 19 ani, iar alte zece persoane ar avea peste 75 de ani. Dintre cei 161 de ostatici, 15 ar fi cetățeni străini, iar 146 sunt israelieni, unii având dublă cetățenie.