Versiunea olandeză a unei noi cărţi despre familia Windsor a fost retrasă de la vânzare deoarece, potrivit unor informaţii de presă, cartea a dezvăluit accidental cine dintre membrii familiei regale şi-a exprimat îngrijorarea privind culoarea pielii viitorului copil al lui Harry şi Meghan, transmite AFP.

Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia

Editura Xander a indicat într-un comunicat de presă că „retrage temporar de la vânzare cartea Eindstrijd de Omid Scobie”, notează Agerpres.

„A apărut o eroare în traducerea olandeză şi suntem pe punctul de a corecta”, a adăugat editorul.

Volumul a fost publicat marţi în Marea Britanie şi trebuie lansat vineri în limba franceză sub titlul „Fin de rčgne”.

Potrivit presei britanice, ediţia olandeză dă din greşeală numele persoanei care a suscitat acuzaţii de rasism care i-au îndepărtat şi mai mult pe Harry şi Meghan de restul familiei.

În 2021, Meghan, a cărei mamă este de culoare şi tatăl alb, a declarat pentru vedeta presei americane Oprah Winfrey că un membru al familiei regale s-a întrebat cât de închisă va fi pielea viitorului ei copil.

Prinţul Charles, în prezent rege, a negat zvonurile care i-au atribuit această întrebare, iar fiul său prinţul William a dat asigurări că „familia nu este cu adevărat rasistă”.

Harry însuşi a spus că vede întrebarea mai mult ca un semn de prejudecată decât de rasism.

Dar această afacere ar fi avut efectul unei bombe asupra familiei Windsor.

Potrivit Sunday Times, s-a ajuns la un acord care prevede în special ca Harry şi Meghan să nu mai aducă subiectul în discuţie, nici în serialul care le-a fost dedicat de Netflix anul trecut şi nici în autobiografia prinţului.