Procurorii bulgari au cerut Rusiei să extrădeze 3 ofițeri ai GRU, Directoratul Principal de Informații al forțelor armate ruse, acuzați în Bulgaria de otrăvirea cu Noviciok a comerciantului de arme Emilian Ghebrev, a fiului său și a directorului pentru producție a companiei de armament Emco, anunță Euractiv.

Ambasada Rusiei la SofiaFoto: Hristo Vladev/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cererea a fost formulată de Parchetul de la Sofia ca parte a dosarului de tentativă de omor instrumentat de procurorul general interimar Borislav Sarafov, numit în funcție în luna iunie a acestui an. Sarafov a preluat cazul după demiterea lui Ivan Gheșev, puternicul procuror general al Bulgariei care a fost acuzat timp de ani de zile că a închis ochii față de corupția la nivel înalt și s-a implicat în lupte politice.

Cei 3 agenți ai GRU pe care Bulgaria îi cercetează se numesc Serghei Fedotov, Gheorghi Gorșkov și Serghei Pavlov. Fedotov este de asemenea suspectat că a fost implicat în otrăvirea lui Serghei Skripal și a fiicei sale Iulia în Marea Britanie în 2018.

Identitățile celor 3 au fost dezvăluite pentru prima oară de jurnaliștii site-ului de investigații Bellingcat în timp ce urmăreau firul otrăvirii lui Serghei Skripal, un fost agent dublu rus care a fugit în Marea Britanie.

Cazul otrăvirii omului de afaceri bulgar Emilian Ghebrev

În timpul unei recepții organizate la Sofia pe 28 aprilie 2015 Emilian Ghebrev a intrat în comă după ce a fost victima unei otrăviri căreia i-a supraviețuit.

Bulgaria a emis un mandat de arestare internațional față de cei 3 suspecți încă din ianuarie 2020, când i-a pus oficial sub acuzare, însă la momentul respectiv nu a dezvăluit în public identitatea lor.

„Punerea sub acuzare a fost pronunțată pentru trei cetățeni ruși pentru tentativă de ucidere premeditată”, a anunțat Parchetul de la Sofia atunci.

Procurorii bulgari afirmă acum că otrăvirea lui Ghebrev, a fiului său și a directorului companiei de armament Emco deținută de Gebrev a avut loc după ce portierele mașinii omului de afaceri au fost mânjite cu otravă. La fel ca în cazul otrăvirii lui Skripal și a disidentului Alexei Navalnîi, cei 3 bulgari au fost otrăviți cu agentul neurotoxic Noviciok.

În același timp, alți 6 ofițeri de informații ai Rusiei sunt acuzați în Bulgaria de 4 explozii care au avut loc la depozite militare din țară în ultimii 12 ani, deși se crede că numărul lor real este mai mare.

Depozitele conțineau muniții și echipamente militare ce urmau să fie trimise în Georgia și Ucraina.

Euractiv amintește însă că ultima mutare a procurorilor bulgari privind extrădarea agenților de informații ai GRU este mai degrabă o chestiune protocolară, întrucât Constituția Rusiei interzice extrădarea cetățenilor ruși, indiferent de crimele de care sunt acuzați în străinătate.