Gérald Darmanin a anunțat luni că a solicitat o anchetă administrativă cu privire la utilizarea de către Ministerul de Interne a recunoașterii faciale prin software de supraveghere video, după ce site-ul de investigații Disclose a scris că polițiștii ar folosi software-ul de analiză a imaginilor de supraveghere video de la compania BriefCam încă din 2015, scrie AFP.

Recunoastere faciala la birouFoto: Jiraroj Praditcharonekul / Alamy / Profimedia Images

„Folosim BriefCam ca și alte programe, dar sub autoritatea unui magistrat”, a spus el la France 5. „Dar”, a adăugat el, „nu, din câte știu eu, „noi nu folosim recunoașterea facială”.

Gérald Darmanin a anunțat că a „solicitat o anchetă administrativă în termen de trei luni”, așa că, a spus el, că „nu există nicio îndoială”.

CNIL, o autoritate independentă pentru viața privată a francezilor, a anunțat miercurea trecută lansarea unei „proceduri de control” care vizează Ministerul de Interne după publicarea anchetei Disclose.

Disclose a scris că, până în luna mai, poliția națională avea voie să folosească VSA doar în cazuri foarte rare. Odată cu apropierea Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la Paris, guvernul a reușit să adopte o lege în parlament care autorizează experimentarea pe scară largă a acesteia de către poliția națională până la 31 martie 2025.

Cu toate acestea, potrivit documentelor de la Ministerul de Interne obținute de Disclose, oamenii legii au folosit sistemele Briefcam din 2015, în mod ilegal.