Sari direct la conținut

O ostatică a Hamas a născut în Gaza, potrivit Sarei Netanyahu

HotNews.ro
Sara Netanyahu, Foto: Abir Sultan / AP / Profimedia
Sara Netanyahu, Foto: Abir Sultan / AP / Profimedia

O femeie răpită de Hamas în timpul atacului din 7 octombrie asupra Israelului a născut în Gaza, potrivit soției premierului israelian Benjamin Netanyahu, într-o scrisoare publicată miercuri de biroul premierului, informeaă AFP.

„Una dintre femeile răpite de Hamas era însărcinată. Ea a născut în captivitate”, scrie Sara Netanyahu într-o scrisoare în limba engleză adresată primei doamne a SUA, Jill Biden.

În scrisoare, soția premierului îi cere acesteia să ia măsuri „pentru eliberarea ostaticilor israelieni”.

Israelul estimează că 239 de persoane au fost răpite în atacul din 7 octombrie al mișcării islamiste palestiniene, care s-a soldat cu aproximativ 1.200 de morți, în principal civili.

Autoritățile israeliene nu au dezvăluit identitatea sau orice alte detalii despre ostatici.

În scrisoarea sa, doamna Netanyahu menționează cifra de 32 de copii reținuți, inclusiv un bebeluș de zece luni.

Forumul familiilor ostaticilor l-a identificat pe acest copil, Kfir Bibas, un bebeluș în vârstă de nouă luni în momentul răpirii sale din Kibbutzul Nir Oz, împreună cu fratele său Ariel (4 ani) și cu părinții săi Yarden și Shiri.

„Trebuie să vorbim în numele acestor copii. Trebuie să cerem eliberarea lor imediată și a celorlalți ostatici”, a scris Sara Netanyahu.

Biroul primului ministru a anunțat că doamna Netanyahu a mai scris și altor câteva soții de lideri mondiali.

În prezent, Qatarul desfășoară o mediere în încercarea de a obține eliberarea ostaticilor în schimbul unui armistițiu și a eliberării palestinienilor încarcerați în Israel.

Președintele american Joe Biden a declarat marți că crede în posibilitatea unui acord, asupra căruia oficialii israelieni își exprimă prudența, reamintind că scopul războiului este de a „anihila” Hamas și de a elibera toți ostaticii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro