Cel puțin 101 angajați ai principalei agenții a Națiunilor Unite care lucrează în teritoriile palestiniene au fost uciși în Gaza începând cu 7 octombrie, a anunțat vineri agenția, potrivit CNN.

Palestinieni răniți transportați la spitalFoto: Omar Ashtawy APA / Sipa Press / Profimedia

Agenția Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni (UNRWA) s-a declarat „devastată” de moartea a peste 100 de colegi, într-o postare pe rețelele de socializare, vineri.

„Mame, tați, profesori, asistente, medici, gardieni, logisticieni, personal de sprijin, toți în slujba comunității lor”, a precizat UNRWA. „Le onorăm memoria și serviciul lor”.

În cursul zilei de vineri, șeful UNRWA, Philippe Lazzarini, s-a declarat de asemenea „devastat” de moartea colegilor și a cerut o încetare a focului pentru a permite ajutorul umanitar.

Agenția ONU are peste 10.000 de persoane care lucrează în biroul său din Gaza, potrivit site-ului UNRWA.

UNRWA conduce cea mai mare operațiune umanitară din Fâșia Gaza și oferă asistență și protecție pentru refugiații palestinieni înregistrați.