Preşedintele american Joe Biden "doreşte să aibă o conversaţie constructivă" cu omologul său chinez Xi Jinping, a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, precizând că întrevederea celor doi lideri va avea loc la San Francisco, unde se va desfăşura la mijlocul lunii noiembrie un summit al Forumului de cooperare economică Asia-Pacific (APEC), relatează AFP.

Karine Jean-Pierre Foto: Casa Alba

Karine Jean-Pierre a indicat, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu va "da detalii despre această întrevedere care va avea loc (...) luna viitoare".

Reuniunea "va avea loc la San Francisco", a spus ea. Executivul american a refuzat până acum să confirme acest summit.

Un înalt oficial de la Casa Albă a precizat că Beijingul şi Washingtonul au un "acord de principiu" pentru o întâlnire a celor doi lideri şi "lucrează încă la detalii importante pentru a putea finaliza acest proiect".

Această întrevedere dintre Joe Biden şi Xi Jinping, pe teritoriu american, se află de câteva luni în centrul unor intense negocieri diplomatice.