Polițiștii din San Francisco au împușcat mortal șoferul unui autoturism care a intrat violent luni în consulatul chinez din acest oraș american, reușind să ajungă până în holul unde așteptau cei care doreau să obțină vize, relatează Reuters.

Politia in fata consulatului chinez din San FranciscoFoto: Lea Suzuki / Associated Press / Profimedia Images

Poliția încearcă deocamdată să stabilească detaliile incidentului și identitatea șoferului. În prezent nu există informații privind rănirea unor persoane în urma incidentului.

„Nu știu câte persoane erau în interiorul biroului pentru vize în momentul coliziunii”, a declarat sergentul Kathryn Winters, purtătoarea de cuvânt a poliției din San Francisco la o conferință de presă. Comentariul său i-a lăsat perplecși pe jurnaliștii prezenți întrucât conferința de presă a fost organizată la câteva ore după incident.

„Ofițerii au descoperit când au ajuns la fața locului că vehiculul ajunsese în repaus în holul consulatului chinez. Ofițerii au intrat [în clădire], au intrat în contact cu suspectul și a avut loc un incident cu arme de foc în care au fost implicați ofițeri”, a mai spus Winters.

Aceasta a precizat că decesul suspectului a fost pronunțat când acesta a ajuns la spital și că ancheta privind circumstanțele incidentului este în desfășurare.

„Există foarte puține informații pe care le putem prezenta în momentul de față”, a mai spus purtătoarea de cuvânt a poliției din San Francisco, adăugând însă că oficiali ai departamentului american de stat participă la anchetă.

China condamnă ferm incidentul de la consulatul său din San Francisco

Reprezentanța diplomatică chineză din San Francisco a declarat într-un comunicat remis presei că „o persoană neidentificată a condus cu violență în holul pentru documentație al consulatului, periclitând grav siguranța angajaților și a persoanelor de la fața locului, și cauzând pagube importante facilităților și proprietății consulatului”.

De asemenea, consulatul a declarat că „acest atac violent” este condamnat puternic de partea chineză, care își rezervă dreptul de a desfășura propria anchetă privind incidentul.

Un purtător de cuvânt al ministerului chinez de externe a afirmat la rândul său că incidentul a reprezentat o „tentativă de a ucide persoanele și angajații de la fața locului”.

„China îndeamnă ferm Statele Unite să desfășoare o investigație promptă” și să ia măsuri eficace pentru a asigura siguranța instituțiilor și personalului diplomatic, a declarat marți Weng Wenbin, un purtător de cuvânt al ministerului chinez de externe, în timpul unei conferințe de presă.

Consulatul chinez din San Francisco a anunțat de asemenea că își va închide temporar biroul de eliberare a documentelor și că va informa publicul când vor fi reluate serviciile diplomatice.

Echipajul unei televiziuni locale a ABC News a relatat că a văzut un bărbat acoperit în sânge fiind purtat pe o targă într-o ambulanță ajunsă la fața locului, deși nu este întru totul clar dacă acesta a fost șoferul care a intrat cu mașina în consulat.