Donald Trump nu a ami venit miercuri la procesul său civil pentru fraudă privind valoarea bunurilor sale imobiliare, atrăgând ironiile procurorului general al statului New York, Letitia James, care a dat asigurări că nu se va lăsa intimidată de fostul președinte al Statelor Unite, potrivit AFP.

Donald TrumpFoto: Agerpres

„Domnul Trump nu mai este aici. Spectacolul lui Donald Trump s-a terminat. Aceasta nu a fost decât o cascadorie politică, o operațiune de strângere de fonduri”, a declarat James, convinsă că „justiția va prevala” la finalul procesului pe care l-a inițiat prin depunerea unei plângeri.

Fostul președinte american, favorit în sondaje pentru viitoarele alegeri primare republicane, a fost prezent la toate audierile de luni încoace la tribunalul din Manhattan, fără să rateze nicio ocazie de a repeta în fața jurnaliștilor că Letitia James este „coruptă”, „rasistă” și că face parte dintr-un complot pus la cale de tabăra Biden pentru a-l împiedica să revină la Casa Albă.

Dar, după ce a participat la dezbaterile de miercuri dimineață și după ce le-a spus jurnaliștilor că este „blocat” în acest proces și că nu poate face campanie, el nu a reapărut la audierile de după-amiază.

Letitia James a denunțat „comentariile sale ofensatoare”, „care, din păcate, au alimentat violențele”. „Comentarii pe care le-aș descrie ca fiind o incitare la ură rasială și care, din păcate, fac apel la profunzimea umanității noastre”, a adăugat ea. „Nu mă voi lăsa intimidată”, a dat ea asigurări.

Riscuri financiare majore pentru Trump

Dezbaterile, care au loc în fața unui judecător al Curții Supreme a statului New York, pot avea loc fără Donald Trump.

El nu riscă nicio pedeapsă penală în acest caz, dar va fi chemat să depună mărturie în timpul procesului, care va dura câteva săptămâni, la fel ca și cei doi copii ai săi, Eric Trump și Donald Trump Jr, care sunt de asemenea ținta plângerii procurorului Letitia James, la fel ca și Organizația Trump.

Chiar înainte de începerea procesului, în care Letitia James cere 250 de milioane de dolari sub formă de penalități financiare, judecătorul Engoron a concluzionat că a fost stabilită o „fraudă repetată”.

În consecință, el a ordonat retragerea licențelor de afaceri în statul New York lui Donald Trump și celor doi fii ai săi, precum și confiscarea societăților vizate de plângere, pentru ca acestea să fie încredințate unor lichidatori.

Avocații lui Donald Trump au făcut miercuri apel oficial împotriva acestei decizii, care ar urma să ducă la desființarea parțială a imperiului său imobiliar.