America este la câteva ore distanță de blocajul guvernului său, deoarece Congresul încă nu a autorizat finanțarea anuală a bugetelor pentru anumite departamente, înainte ca noul an financiar să înceapă (la 1 octombrie)

Capitoliul din Washington DCFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Dacă Camera Reprezentanților și Senatul nu se pot pune de acord asupra noului proiect de lege pentru ca președintele Joe Biden să o semneze, milioane de angajați guvernamentali, inclusiv cei din armată, nu vor fi plătiți.

Ar putea însemna, de asemenea, suspendarea activității în muzee, parcuri naționale, unități de cercetare și centre de sănătate cu finanțare guvernamentală națională.

Este posibil ca acest lucru să se întâmple?

Sâmbătă, președintele republican Kevin McCarthy a declarat că cei din Camera Reprezentanților vor vota un proiect de lege de finanțare temporară.

Lupta de ultimă oră pentru aprobarea cheltuielilor va necesita voturi democraților, ceea ce va enerva pe cei care doreau să treacă un proiect de lege fără sprijinul lor.

Chiar dacă Camera va adopta proiectul de lege, s-ar putea să nu fie suficient timp pentru Senat (cu majoritate democrată) să voteze proiectul, iar Biden să-l semneze la timp

Această mișcare va testa majoritatea restrânsă de 221-212 a lui McCarthy, în care conservatorii din linia dură s-au opus ideii, ceea ce l-ar putea costa funcția pe McCarthy.

Cum s-a ajuns la asta?

Camera Reprezentanților și Senatul sunt împărțite cu privire la pe ce anume să cheltuiască o parte din bugetul său de aproape 6 trilioane de dolari, iar McCarthy a spus că se opune ajutoarelor Ucrainei de 6 miliarde de dolari .

Luptele interioare dintre republicanii care controlează Cameraau împins SUA în pragul celei de-a patra închideri parțiale în ultimii 10 ani

Ce departamente se vor închide?

Agențiile guvernamentale au elaborat deja planuri detaliate care precizează ce servicii trebuie să continue, cum ar fi controlul aeroporturilor și patrulele de frontieră, și ce trebuie să închidă: cercetarea științifică și ajutorul nutrițional pentru cele șapte milioane de mame sărace.

Majoritatea celor peste patru milioane de angajați ai guvernului nu ar fi plătiți, indiferent dacă lucrează sau nu.

Impactul ar afecta și milioane de americani care se vor baza pe asistența guvernamentală. De asemenea, vor întâmpina întârzieri în prestarea unor servicii.

S-a mai întâmplat asta?

SUA au o istorie de închideri guvernamentale. Au fost mai multe în anii 1980 și 1990 – acesta ra fi a patra într-un deceniu.

Ultima oprire din 2018-19 a fost cauzată de cererea lui Donald Trump de 5,7 miliarde de dolari pentru construirea zidului mexican.

Cât va dura această oprire?

Ar putea trece zile sau chiar săptămâni până să fie rezolvată. O închidere prelungită ar putea afecta, de asemenea, programul de sprijin alimentar din SUA, care deservește 40 de milioane de americani cu venituri mici, și ar putea afecta aplicarea unei noi

scheme de a servi micul dejun și prânzul gratuit elevilor din districtele școlare cu mare nevoie.