În Slovacia au loc sâmbătă alegeri parlamentare, transmite AFP. Votarea a început la ora locală 7 (05.00 GMT) şi se vor închide la orele 22 (20.00 GMT), iar la scurt timp după aceea se vor publica cifrele primelor sondaje la ieşirea de la urne, potrivit Agerpres.

Alegeri în SlovaciaFoto: Deml Ondřej / ČTK / Profimedia

Rezultatul va fi probabil strâns, însă cu siguranţă foarte important pentru politica externă a ţării, în special în ceea ce priveşte susţinerea pentru Ucraina.

Slovacia are circa 5,4 milioane de locuitori, este membră a Uniunii Europene şi a NATO.

În sondajele preelectorale, cel mai bine este plasat partidul SMER, social-democrat, al fostului premier Robert Fico. Acesta a promis că, dacă va câştiga alegerile, nu va mai livra Ucrainei arme şi muniţii.

Pentru slovaci sunt însă importante în primul rând problemele interne: inflaţia de 10%, cea mai înaltă din UE, şi finanţarea sistemului de sănătate.