Ministrul britanic de interne, Suella Braverman, şi-a atras critici virulente după ce a spus despre Convenţia de la Geneva cu privire la refugiaţi că nu este „adaptată epocii noastre moderne”, relatează miercuri AFP și Agerpres.

Suella BravermanFoto: Tejas Sandhu/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Convenţia de la Geneva - care datează din 1951 şi defineşte statutul de refugiat - a fost „o realizare incredibilă pentru vremea ei”, „dar acum trăim într-o epocă total diferită”, a apreciat ministrul britanic cu o pronunţată orientare de dreapta într-o alocuţiune la American Enterprise Institute, un think tank de centru-dreapta cu sediul la Washington.

Notând că în baza acestei convenţii „cel puţin 780 de milioane de oameni au dreptul teoretic de a se stabili într-o altă ţară”, ea a estimat că „este de competenţa liderilor politici să se întrebe dacă Convenţia cu privire la refugiaţi şi modul în care a fost interpretată de instanţele noastre sunt relevante pentru vremurile noastre moderne, sau dacă trebuie reformată”.

„Nu vom putea menţine un sistem de azil dacă simplul fapt de a fi homosexual sau femeie şi de a exista temeri de discriminare în ţara de origine este suficient pentru a beneficia de protecţie”, a mai susţinut Braverman.

În replică, agenţia ONU pentru Refugiaţi, HCR, a calificat într-un comunicat Convenţia de la Geneva drept „piatra de temelie a sistemului global de protecţie a refugiaţilor şi un instrument care salvează vieţi”, ce „rămâne la fel de relevant astăzi ca atunci când a fost adoptat şi instituie un cadru esenţial pentru a aborda” provocările ridicate de afluxul de refugiaţi.

Agenţia invită în acelaşi comunicat Londra să-şi îmbunătăţească sistemul de azil.

La rândul său, într-un mesaj postat pe Instagram, cântăreţul Elton John s-a declarat „foarte îngrijorat de declaraţiile (ministrului) conform cărora discriminarea homosexualilor şi femeilor nu ar trebui să fie un motiv suficient” pentru a beneficia de statutul de refugiat.

„Ignorarea pericolului real cu care se confruntă comunităţile LGBTQ+ riscă să legitimeze şi mai mult ura şi violenţa împotriva lor”, a adăugat el, într-o declaraţie semnată şi de soţul său, David Furllong, precum şi de Elton John Aids Foundation.

„Nicio persoană care vine în Marea Britanie cu barca din Franţa nu fuge de un pericol iminent”

În discursul său, ministrul britanic a mai remarcat că situaţia actuală, despre care a spus că este „absurdă şi insuportabilă”, le permite migranţilor „să-şi aleagă destinaţia preferată pentru a cere azil”. „Nicio persoană care vine în Marea Britanie cu barca din Franţa nu fuge de un pericol iminent”, a adăugat ea.

Guvernul britanic a făcut din lupta împotriva imigraţiei ilegale o prioritate, aminteşte France Presse. Cu un an înainte de alegerile legislative la care favoriţi sunt laburiştii, guvernul continuă să-şi înăsprească discursul împotriva migranţilor sosiţi ilegal în Regatul Unit.

Organizaţia Consiliul pentru Refugiaţi a luat la rândul său poziţie faţă de discursul Suellei Braverman, afirmând că guvernul britanic ar trebui să „abordeze problemele reale cu care se confruntă sistemul de azil şi să ofere rute sigure pentru persoanele care au nevoie de protecţie”, în loc să atace Convenţia de la Geneva.

Opoziţia laburistă a criticat-o de asemenea pe titulara Internelor, deputata Yvette Cooper acuzând-o că „a renunţat la repararea haosului provocat de conservatori” în ce priveşte dreptul la azil şi că încearcă „să dea vina pe altcineva”, prin invocarea Convenţiei de la Geneva.

Guvernul britanic a promis că va pune capăt traversărilor Canalului Mânecii dinspre Franţa de către ambarcaţiuni ale migranţilor. Totuşi, circa 24.000 de migranţi au făcut deja această traversare până acum în acest an.

În prezent, legea le interzice migranţilor sosiţi ilegal în Marea Britanie să solicite azil şi prevede expulzarea lor în ţări terţe, cum ar fi Rwanda, proiect blocat în momentul de faţă de către instanţe.