Un cutremur de magnitudinea 4,2 a avut loc miercuri într-o zonă vulcanică, lângă Napoli, unde se află Vezuviul, cel mai important seism din ultimii aproape 40 de ani care nu a cauzat pagube, potrivit autorităţilor italiene citate de agențiile ANSA și News.ro.

Locuitori din Napoli asteptand in fata garii verificarea liniilor de tren pentru avariiFoto: Ciro Fusco / Zuma Press / Profimedia

Seismul a avut loc miercuri, la ora locală 3.35 (4.35, ora României), la o adâncime de trei kilometri, anunţă Institutul de Geofizică şi Vulcanologie INGV. Peste 60 de evenimente seismice au fost înregistrate începând de marţi.

Cutremurul a fost resimţit de către populaţie, dar potrivit primelor verificări, „până în prezent nu s-a semnalat nicio pagubă”, declară într-un comunicat Protecţia Civilă italiană.

Câmpiile Flegree, o regiune vulcanică situată la periferia de vest a Napoli, sunt supravegheate în mod constat din cauza riscului cutremurelor sau unor erupţii vulcanice.

„Dinamica Câmpiilor Flegree este urmărită în mod constant de către reţeaua de supraveghere a Observatorului Vezuviului, în contact strâns cu Departamentul Protecţiei Civile”, a anunţat directorul Observatorului Vezuviului la INGV, Mauro Di Vito.

Succesiune de mișcări seismice lângă Napoli

În zonă se înregistrează un bradisism, mişcări de urcare şi coborâre a solului. Faza de urcare „este însoţită de o intensă activitate seismică locală”, anunţă pe site Protecţia Civilă.

Vulcanul din Câmpiile Flegree (Campi Flegrei), mai puţin cunoscut decât Vezuviul care a ras de pe hartă Pompei, a intrat în erupţie ultima oară în 1538. El ameninţă o jumătate de milion de locuitori.

În regiune se înregistrează un roi seismic de mai multe zile, o succesiune de cutremure de slabă intensitate.

Primarul Bacoli, un oraş de coastă situat în apropiere de Napoli, a declarat despre noul seism că este vorba despre „cel mai puternic din această lungă serie de cutremure şi printre cele mai lungi”.

Însă, potrivit INGV, acest vârf de activitate seismică ar putea fi cauzat mai degrabă de emanaţii de gaze decât de magmă, ceea ce face „probabilitatea unei erupţii relativ slabă”.