Serviciile speciale poloneze au lansat sâmbătă o anchetă, după un atac asupra rețelei de comunicații a căilor ferate poloneze, care a „destabilizat” parțial traficul în nord-vestul țării, relatează AFP.

Trenuri în PoloniaFoto: PAWEL SUPERNAK / AFP / Profimedia

În noaptea de vineri spre sâmbătă, persoane necunoscute au pătruns în rețeaua de comunicații radio a Căilor Ferate Poloneze (PKP), în apropiere de Szczecin, în nord-vestul țării, emițând un semnal „stop” care a provocat oprirea și întârzierea a aproximativ 20 de trenuri.

Traficul feroviar a fost reluat în mod normal după câteva ore, potrivit PKP.

Potrivit informațiilor difuzate de presa poloneză, în timpul emiterii semnalului „stop”, lucrătorii feroviari au auzit imnul naţional al Rusiei şi un discurs al peşedintelui rus Vladimir Putin.

Polonia, aliat fidel al Ucrainei, este țară-cheie pentru tranzitul de arme occidentale către această țară aflată în război cu Rusia.

„Pentru moment, nu excludem niciun scenariu”, a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciilor Speciale poloneze, Stanislaw Zaryn, într-un comunicat.

El a subliniat că Serviciile Speciale iau foarte în serios acest incident.

„Ştim că de mai multe luni s-au întreprins tentative de destabilizare a statului polonez”, a declarat el pentru agenția de presă PAP.

„Astfel de încercări sunt făcute de Federația Rusă în colaborare cu Belarus”, a adăugat el.

Atacul asupra rețelei de comunicații a „destabilizat într-o oarecare măsură traficul feroviar”, a mai menționat Stanislaw Zaryn, adăugând că acesta „nu a provocat niciun risc pentru sănătatea și viața pasagerilor (...) și nu prezintă niciun pericol pentru traficul feroviar în Polonia”.

În cursul acestei săptămâni, căile ferate poloneze au înregistrat o serie de incidente pe întreaga rețea, inclusiv două deraieri de trenuri, care nu s-au soldat cu victime.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciilor Speciale, nu există „niciun semnal” care să permită stabilirea unei legături între aceste accidente și atacul asupra rețelei de comunicații feroviare.

____