Premierul leton Krisjanis Karins a anunțat luni că va demisiona, împreună cu întregul guvern, invocând neînţelegeri în coaliţia guvernamentală, relatează Reuters.

Krisjanis Karins alaturi de Mark Rutte si Mette Frederiksen Foto: Hollandse Hoogte / Shutterstock Editorial / Profimedia

"În această joi voi prezenta preşedintelui demisia mea şi a acestui cabinet", a declarat premierul leton într-o conferinţă de presă.

Anunţul vine după ce vineri premierul şi-a exprimat speranţa de a "reconfigura" guvernul, ca urmare a respingerii de către partenerii de coaliţie a propunerii sale de remaniere a cabinetului, a consemnat agenţia de presă letonă BNS, relatează Agerpres.

Partidul lui Karins, Noua Unitate (centru-dreapta), intenţionează să aleagă miercuri un candidat pentru postul de prim-ministru, a adăugat acesta.

Noua Unitate a câştigat alegerile din octombrie 2022, obţinând 26 din cele 100 de fotolii din parlament, într-un legislativ fragmentat în care sunt reprezentate şapte formaţiuni politice.

Într-un mesaj pe platforma X, fostă Twitter, Karins şi-a acuzat partenerii de coaliţie că "blochează munca pentru prosperitate şi creştere economică".

Noua Unitate guvernează în prezent cu sprijinul conservatorilor din Alianţa Naţională şi al Listei Unite de formaţiuni mai mici, ceea ce îi asigură o majoritate strânsă. Relaţiile din coaliţie au fost afectate de eşecul prezentării unui candidat comun la alegerile prezidenţiale din mai, iar vineri premierul a încercat fără succes să aducă la guvernare mai multe formaţiuni, între care Partidul Progresiştilor şi coaliţia conservatoare Uniunea Fermierilor şi Verzilor.

Şeful statului, Edgars Rinkevics, este cel care trebuie să-i acorde potenţialului nou prim-ministru mandatul de formare a guvernului, iar orice nouă coaliţie guvernamentală trebuie să primească aprobarea parlamentului.

Următoarele alegeri legislative din Letonia sunt prevăzute pentru 2026.