O persoană urmează să ardă sâmbătă Tora şi Biblia în faţa Ambasadei Israelului la Stockholm, după arderea câtorva pagini dintr-un exemplar de Coran în faţa Marii Moschei din capitala suedeză, luna trecută, în prima zi a sărbătorii musulmane Eid al-Adha, la o „adunare” autorizată de poliţie, relatează postul suedez de radio Sveriges, citat de News.ro.

Salwan Momika, unul dintre cei doi organizatori ai protestului de la StockholmFoto: Jonathan Nackstrand / AFP / Profimedia Images

„O persoană care a cerut să organizeze o adunare publică pentru a arde Tore şi Biblii la Ambasada Israelului a obţinut autorizaţie”, potrivit postului local de radio.

Cererea a fost depusă de către un bărbat în vârstă de 30 de ani.

El a anunţat, la depunerea cererii, că reacţionează faţă de incendierea Coranului, într-o „declaraţie simbolică a libertăţii de exprimare”, potrivit şefului Poliţiei din Stockholm, Mattias Sigfridsson.

Ambasadorul Israelului în Suedia, Ziv Nevo Kulman, a denunţat acest viitor act într-un mesaj postat pe Twitter.

„Condamn categoric arderea unor cărţi sacre ale oricărei religii, pentru că este un act de ură şi de lipsă de respect care nu are nimic a face cu libertatea de exprimare”, denunţă el.

Israelul a „condamnat” la rândul său această autorizare, prin ministrul de externe Lior Haiat.

„Le cerem autorităţilor suedeză să împiedice incendierea unor cărţi sfinte”, a anunţat el.

Condamnări în toată lumea după arderea Coranului

Arderea Coranului a declanşat reacţii rapide la nivel internaţional şi religios.

Papa Francisc s-a declarat, la 3 iulie, „indignat şi dezgustat” de această faptă.

„Orice carte considerată sfântă prin autorii săi trebuie să fie respectată, din respect faţă de cei care cred în ea. (...) Sunt indignat şi dezgustat de aceste acţiuni”, declarat suveranul pontif ziarului Al Ittihad din Emiratele Arabe Unite.

Guvernul suedez a denunţat, la rândul său, un act „islamofob”, dar a subliniat asupra faptului că acest incident se înscrie în cadrul libertăţii de exprimare, protejată de Constitiuţie.

Acest nou episod ar putea reaprinde tensiunile religioase.

Citește și: