Accident grav la Wimbledon, unde o mașină a lovit clădirea unei școli primare: 7 copii și 2 adulți au fost răniți / Poliția spune că nu este un incident terorist
Poliția britanică a declarat joi că investighează un accident grav ce avut loc la o școală primară din Wimbledon, în sudul Londrei, în urma căreia au fost răniți doi adulți și șapte copii, dar care nu se crede că are legătură cu terorismul, transmite Reuters
O mașină a intrat într-o clădire a The Study Prep, o școală pentru fete cu vârste cuprinse între patru și 11 ani din Camp Road, iar mai multe persoane au fost tratate la fața locului, a precizat poliția.
„Nu privim acest incident ca fiind legat de terorism. O investigație este în curs de desfășurare pentru a înțelege toate circumstanțele în care s-a petrecut”, a transmis Poliția Metropolitană din Londra într-un comunicat.
Poliția a precizat că așteaptă informații suplimentare privind starea celor nouă persoane rănite și că „nu au existat arestări”
Ambulanțele, inclusiv serviciul de ambulanță aeriană, și pompierii au fost implicați în răspunsul inițial.
Camp Road se află la aproximativ un kilometru și jumătate de All England Lawn Tennis and Croquet Club, unde se desfășoară campionatul de Grand Slam de la Wimbledon.
BREAKING: A car collided with a building at The Study Prep, a school for girls aged 4 to 11 in #Wimbledon, #London. Two adults and 7 children were injured.#UK pic.twitter.com/Y2nDklHWOp
— Insider Times (@Insider_Times) July 6, 2023
„Its a tragic end to term for the girls”.
Conservative MP for Wimbledon @S_Hammond responds to the incident at The Study Preparatory School and says ‘a number of the injured are fairly serious and critical’.https://t.co/BOJnifMmtV
\uD83D\uDCFA Sky 501, Virgin 602 and YouTube pic.twitter.com/ecSCsEu7Wm
— Sky News (@SkyNews) July 6, 2023