Fostul premier italian Silvio Berlusconi continuă să divizeze ţara chiar şi după moartea sa: decizia guvernului - din care face parte şi partidul său - de a-l onora miercuri printr-o zi de doliu naţional a stârnit controverse, scrie Reuters. La funeraliile de stat ale lui Silvio Berlusconi, care au început la ora locală 15:00, participă copiii săi, partenera sa Marta Fascina, alte rude apropiate, precum şi oficiali italieni şi europeni. Domul din Milano va găzdui circa 1.800 de participanţi la ceremonie, alte mii de simpatizanţi ai fostului premier strângându-se pe imensa esplanadă din faţa Domului.

Funeraliile de stat ale lui Silvio Berlusconi, la Domul din MilanoFoto: FOTOGRAMMA / Sipa Press / Profimedia

Conform presei italiene, la ceremonii ar urma să ia parte circa 10.000 de persoane care pot urmări liturghia pe două ecrane gigant.

O „sanctificare nepotrivită”

Unii politicieni italieni din opoziţie, printre care fostul premier Giuseppe Conte, au refuzat să participe la slujbă, în timp ce fostul ministru de centru-stânga Rosy Bindi a declarat că are loc o „sanctificare nepotrivită".

Foştii premieri italieni au mai avut parte de funeralii de stat în trecut, dar este pentru prima dată când a fost decretată şi o zi de doliu naţional, o onoare fără precedent. Este la latitudinea guvernului să o declare.

Italia este condusă de o coaliţie de dreapta formată din partidul premierului Giorgia Meloni, Fraţii Italiei, Liga, partidul lui Matteo Salvini, şi fostul partid al lui Berlusconi, Forza Italia.

Ziua de doliu nu este o zi liberă, ci mai degrabă un omagiu simbolic în care drapelele sunt arborate în bernă pe clădirile publice. Parlamentul European a decis, de asemenea, să îşi prezinte omagiile în acest mod.

Ultimul rămas bun

La Milano, coroane de flori au fost stivuite pe faţada catedralei gotice a oraşului înainte de funeraliile care încep la ora locală 15.00 (16.00, ora României), în timp ce ecrane gigantice au fost instalate pentru a permite oamenilor să urmărească din piaţă slujba.

Printre aceştia se numără Lucia Adiele, membră a partidului Forza Italia al lui Berlusconi, care a călătorit aproape 1.000 de kilometri de la locuinţa sa din Altamura, în sudul Italiei, pentru a-şi lua rămas bun de la politicianul său preferat. „Am fost destul de norocoasă să fac parte din Forza Italia timp de 18 ani. Am fost, de asemenea, suficient de norocoasă să îl cunosc. Măcar atât puteam să fac, să fiu aici şi să-mi iau rămas bun pentru ultima oară”, a declarat ea pentru Reuters TV, conform News.ro.

Aproximativ 2.300 de persoane erau aşteptate în interiorul catedralei, printre care Meloni, preşedintele Sergio Mattarella şi liderul Partidului Democrat (PD), de centru-stânga, Elly Schlein.

Activitatea parlamentară a fost suspendată de facto miercuri pentru a permite politicienilor să ia parte la slujbă.

Vor mai participa comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, premierul ungar Viktor Orban, emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad al-Thani, şi premierul irakian Mohammed Shia' Al Sudani.

„Mulţumim pentru viaţă, mulţumim pentru dragoste”

Cei cinci copii ai fostului premier italian Silvio Berlusconi, decedat luni la vârsta de 86 de ani în urma unei leucemii cronice, au dorit să-şi ia rămas bun public de la tatăl lor cu un mesaj emoţionant publicat miercuri de principalele ziare italiene, conform agenției EFE, citate de Agerpres.

„Dragul nostru tată, mulţumim pentru viaţă, mulţumim pentru dragoste. Vei rămâne mereu în inimile noastre", au scris Marina, Pier Silvio, Barbara, Eleonora şi Luigi Berlusconi în textul însoţit de o fotografie a tatălui lor, făcută în urmă cu mai mulţi ani şi în care el apare zâmbitor.

Mesajul de rămas bun al celor cinci copii ai lui Silvio Berlusconi ocupă o pagină întreagă plătită în principalele cotidiane italiene în ziua în care au loc funeralii de stat ale tatălui lor la catedrala din Milano şi care a fost declarată zi de doliu naţional, cu drapelele coborâte în bernă în toată Italia.

Şi compania emblemă a imperiului mediatic al lui Berlusconi, Mediaset, a publicat în ziarele sale un mesaj cu aceeaşi fotografie, dar cu un alt text: „Întregul Mediaset îl îmbrăţişează cu dragoste şi infinită gratitudine pe fondatorul Silvio Berlusconi”.

Puţini italieni au exercitat mai multă influenţă şi au atras mai multă notorietate decât Silvio Berlusconi: om de afaceri miliardar, deţinând un imperiu media, a fost de patru ori prim-ministru şi a fost membru al Parlamentului European. Silvio Berlusconi nu a fost străin de scandaluri, probleme cu justiţia şi probleme serioase de sănătate, dar cumva a reuşit să le facă faţă şi să revină de fiecare dată, impunându-se ca o figură controversată inclusiv pe plan internaţional.

CITEȘTE ȘI: BIOGRAFIE Silvio Berlusconi: Rege al politicii italiene, dar și al gafelor / Cum și-a construit averea mogulul și cum a ajuns în centrul unor scandaluri precum „bunga bunga”