O femeie din Carolina de Sud care conducea un Jeep și a fost oprită de un ofițer de poliție pentru că a trecut pe roșu a ajutat poliția să aresteze un suspect de crimă și răpire, care era în mașina ei, mișcându-și buzele ca și cum ar spune „Ajută-mă”, relatează The Guardian.

Ofițerul Kayla Wallace a oprit o femeie la volanul unui Jeep care a trecut pe culoarea roșie a semaforului în seara de 28 mai, a declarat departamentul de poliție din North Myrtle Beach într-un comunicat săptămâna aceasta. Doar că lângă șoferiță, era și Collin Bates, în vârstă de 29 de ani.
Deodată, când Bates și-a întors privirea, șoferița și-a mișcat buzele în mod repetat, fără să scoată un sunet, ca și cum i-ar fi zis lui Wallace „ajută-mă”, potrivit poliției.
Wallace l-a scos apoi pe Bates din mașină, l-a pus în spatele vehiculului ei și a vorbit în privat cu șoferița Jeep-ului.
Femeia i-a explicat ofițerului de poliție că bărbatul tocmai împușcase o altă persoană și a forțat-o să îl ia în mașina sa pentru a fugi de la fața locului, eveniment care apoi a fost confirmat de poliție. Imediat, în stația radio a poliției s-a auzit că „o mașină tocmai a fost implicată într-un atac armat” în zonă, au spus autoritățile.
Wallace a găsit un pistol care fusese ascuns sub scaunul pe care stătuse Bates, iar ofițerul l-a arestat.