Papa Francisc se simțea bine joi dimineață, după prima noapte petrecută în spital în urma unei intervenții chirurgicale abdominale, a anunțat Vaticanul, potrivit agenției Reuters.

Papa Francisc înainte de operațieFoto: Maria Grazia Picciarella / Shutterstock Editorial / Profimedia Images
  • UPDATE 13:36 Papa Francisc se află într-o „stare generală bună" și respiră normal, a anunțat joi după prânz Vaticanul. Într-un comunicat, se spune că rezultatele testelor efectuate de Francisc după operație sunt „bune" și că acesta se va odihni în restul zilei.

„Noaptea a decurs bine", a precizat Vaticanul într-un scurt comunicat, adăugând că mai multe informații vor fi publicate în cursul zilei.

Francisc, în vârstă de 86 de ani, a suferit miercuri o operație de trei ore într-un spital din Roma pentru a repara o hernie, despre care medicii au spus că a fost suficient de reușită pentru ca el să nu aibă limitări în ceea ce privește călătoriile și alte activități după ce se va recupera.

Doctorul Sergio Alfieri, chirurgul șef care l-a operat pe papă la spitalul Gemelli din Roma, a declarat că Francisc a reacționat bine la anestezia generală și că se așteaptă ca suveranul pontif să rămână în spital aproximativ 5-7 zile.

Dar, vorbind presei după operație, Alfieri a avertizat că, deși puternic, papa este în vârstă și a avut recent bronșită, astfel că „vom lua toate precauțiile necesare" în ceea ce privește perioada de spitalizare.

Francisc are programate două călătorii pentru această vară, în Portugalia, între 2 și 6 august, pentru a participa la Ziua Mondială a Tineretului și a vizita Sanctuarul de la Fatima, și în Mongolia, între 31 august și 4 septembrie, unul dintre cele mai îndepărtate locuri în care a călătorit.

Alfieri a spus că nu vede niciun motiv medical pentru care papa ar trebui să își schimbe programul dacă recuperarea va decurge bine, așa cum se așteaptă.

Vaticanul a precizat că toate audiențele private și generale ale papei au fost anulate până la 18 iunie, ca măsură de precauție.

În timpul internării sale din 2021 în același spital, Francisc a spus rugăciunea tradițională de duminică de la un balcon de la etajul 10 al spitalului catolic, care are o suită de camere rezervate doar pentru papi.

Medicii au declarat că operația a fost necesară pentru a repara un laparocel, o hernie care se formează uneori peste cicatrici rezultate de obicei în urma unor intervenții chirurgicale anterioare. Aceasta este mai frecventă la persoanele în vârstă și mai poate fi cauzată și de excesul de greutate sau de slăbiciunea mușchilor peretelui abdominal.

Alfieri a declarat că afecțiunea papei îi provoca ocluzii intestinale dureroase, care deveneau tot mai frecvente. Fancis a fost supus unei laparotomii sau unei operații abdominale deschise, iar pentru a reconstrui peretele abdominal a fost folosită o proteză din plasă.