Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Aceasta împlinește 51 de ani și a anunțat că va sărbători evenimentul în sânul familiei, scrie Moldpres.

Maia SanduFoto: Gian Ehrenzeller / AP / Profimedia

Maia Sandu a fost învestită în funcția de Președinte al Republicii Moldova, pe 24 decembrie 2020, după victoria din turul doi al alegerilor prezidențiale. Anterior, șefa statului a deținut fotoliul de prim-ministru al Republicii Moldova și funcția de ministru al Educației.

Maia Sandu s-a născut pe 24 mai 1972, în satul Risipeni, raionul Fălești. În 1994, a absolvit Academia de Studii Economice din Moldova, Facultatea de Management. Din 1995 până în 1998, a studiat la Academia de Administrație Publică din Chișinău, obținând titlul de Master în relații internaționale. În 2010 a obținut titlul de Master în politici publice, după finalizarea studiilor la Școala Kennedy de administrație publică a Universității Harvard SUA. Ulterior, în perioada iunie 2010 – iulie 2012, a fost Consilier al directorului executiv al Băncii Mondiale la Washington.