Fostul premier britanic Boris Johnson a făcut obiectul unor noi reclamaţii despre posibile noi încălcări ale regulilor anti-COVID-19, potrivit unor surse concordante marţi, scriu AFP și Agerpres

Boris JohnsonFoto: AFP / AFP / Profimedia

Fostul şef al guvern conservator, nevoit să demisioneze vara trecută după o succesiune de scandaluri, în principal cel al petrecerilor din Downing Street cu încălcarea regulilor anti-Covid, a fost deja sancţionat cu o amendă.

Dar, după cum a dezvăluit marţi jurnalul The Times, serviciile guvernului ("Cabinet Office") au făcut noi reclamaţii la poliţie, deoarece au apărut noi dovezi în pregătirea anchetei despre gestionarea pandemiei.

Poliţia londoneză a indicat că "evaluează" informaţiile transmise pe 19 mai de Cabinet Office despre "potenţiale" încălcări ale regulilor anti-Covid în Downing Street între iunie 2020 şi mai 2021.

Potrivit The Times, poliţia din Thames Valley a confirmat, de asemenea, că a primit un raport despre evenimente petrecute la Chequers, reşedinţa la ţară a prim-miniştrilor britanici.

Un purtător de cuvânt al lui Boris Johnson a denunţat într-o declaraţie pentru The Times o "evidentă tentativă motivată politic de a fabrica ceva din nimic", subliniind că avocaţii fostului premier au susţinut, atât la Cabinet Office, cât şi la ancheta parlamentară în curs, că evenimentele litigioase au fost legale.

Boris Johnson este subiectul unei anchete parlamentare care trebuie să stabilească dacă a minţit parlamentul afirmând în mod repetat că toate restricţiile sanitare au fost respectate în Downing Street în timpul pandemiei.

Pe 22 martie, Boris Johnson a fost audiat timp de peste trei ore de comisie în această afacere, care ar putea ajunge până acolo încât să-l coste locul de deputat, şi a afirmat cu "mâna pe inimă" că nu a minţit parlamentul.