​Vizita în Golf a şefei diplomaţiei germane Annalena Baerbock a fost marcată de o serie de probleme ale avioanelor guvernamentale cu care s-a deplasat, acestea fiind operate şi întreţinute de forţele aeriene germane, scrie dpa.

Annalena BaerbockFoto: Kira Hofmann / imago stock and people / Profimedia

Miercuri, Baerbock nu s-a putut întoarce la Berlin, din Qatar, din cauza unei pene de cauciuc la trenul de aterizare al avionului, întoarcerea sa în ţară fiind reprogramată pentru joi.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Doha a afirmat că aeronava a avut o defecţiune tehnică din cauza căreia nu a putut reveni miercuri la Berlin. Un mesaj pe Twitter al Luftwaffe a arătat însă că a fost vorba despre un cauciuc deteriorat şi a precizat că mecanicii nu l-au putut înlocui cu unul oarecare deja folosit din cauza riscului ca acesta să explodeze la aterizare. „Modelul special nu este disponibil pe plan local şi de aceea s-a decis să se aştepte livrarea sa din Germania”, a menţionat Luftwaffe.

Luni, şefa diplomaţiei germane a sosit la Jeddah, în Arabia Saudită, cu două ore întârziere, tot din cauza unei probleme tehnice a aeronavei sale.

Annalena Baerbock nu este primul oficial guvernamental german nevoit să facă escale neprevăzute din cauza unei defecţiuni a aeronavelor Luftwaffe.

În noiembrie 2018, Airbus-ul „Konrad Adenauer” al forţelor aeriene germane a trebuit să se întoarcă din drum, avându-i la bord pe cancelarul de atunci Angela Merkel şi pe ministrul de finanţe din acea vreme,Olaf Scholz, care erau aşteptaţi la summitul G20 de la Buenos Aires.

În octombrie 2018, acelaşi avion a fost atacat de... rozătoare care i-au avariat nişte cabluri importante, în cursul unei opriri în Indonezia.

În decembrie 2016, o deplasare în Mali a Ursulei von der Leyen, pe atunci ministru al apărării în guvernul german, a fost bulversată de o problemă de computer a aeronavei sale Airbus A340. (Sursa: Agerpres)