Un război pentru cucerirea insulei ar distruge tot progresul realizat de Beijing în ultimii 40 de ani.

Președintele chinez Xi JinpingFoto: Xie Huanchi / Xinhua News / Profimedia

„Ascunde-ți strălucirea, așteaptă răbdător.” Acest sfat faimos al lui Deng Xiaoping a servit bine China în ultimii 40 de ani. Deng, conducătorul ale cărui politici economice au transformat China, înțelegea că dacă țara lui voia să devină mai bogată și mai puternică era necesar să evite o confruntare cu Vestul.

Dar Xi Jinping, care conduce China începând din 2012, a conchis că epoca „așteaptă răbdător” s-a încheiat. El vorbește despre o Chină care „îndrăznește să lupte”. Chiar dacă Xi nu vrea să spună că țara lui ar trebui să pornească literalmente la război, el a semnalat deja - deopotrivă prin vorbe și fapte - că Beijingul e pregătit acum să-și înfrunte rivalii externi.

Xi argumentează că politicile sale sunt o replică la agresiunea americană.

În discursul în care a îndemnat poporul chinez să „îndrăznească să lupte” el a acuzat SUA că urmăresc o politică de „îngrădire și reprimare” a Chinei.

Însă diagnosticul pus de Xi situației în care se află China e eronat în trei privințe cruciale. Intențiile Americii sunt interpretate greșit. Exagerează pericolul reprezentat de politicile americane pentru economia chineză. Subestimează în schimb riscul unei confruntări cu SUA.

Există demnitari și universitari chinezi care, în privat, argumentează adesea că SUA încearcă să submineze ascensiunea Chinei căutând s-o ademenească într-un război pentru Taiwan. Dar chiar și dacă Washingtonul i-ar fi întins o asemenea capcană (nu a făcut-o), ea ar fi ușor de evitat. Xi nu trebuie să facă altceva decât să se abțină de la ataca Taiwanul ori de la a-i impune o blocadă.

La fel ca japonezii în perioada interbelică, chinezii se plâng că SUA încearcă să le stranguleze economia. America neagă orice astfel de intenție, explicând că restricțiile impuse la exportul de tehnologie sunt atent calibrate pentru a viza doar armamentul Chinei. Dar chiar și dacă SUA ar avea un plan mai amplu de subminare a creșterii economice a Chinei, orice astfel de acțiune ar avea cele mai multe șanse de a eșua.

Fondatorul Microsoft mi-a spus recent că: „Nu cred că SUA vor reuși vreodată să împiedice China să dețină cipuri excelente”

Ca mai toate țările, China are și ea problemele ei. Însă creșterea ei economică rămâne impresionantă. Se prognozează că anul acesta China va deveni cel mai mare exportator de automobile, surclasând Japonia.

China progresează în special în privința automobilelor electrice care vor domina viitorul. Bill Gates argumentează că restricțiile americane la exportul de tehnologie se vor dovedi cel mai probabil contraproductive, încurajând China să-și dezvolte mult mai rapid capacități proprii. Fondatorul Microsoft mi-a spus recent că: „Nu cred că SUA vor reuși vreodată să împiedice China să dețină cipuri excelente”.

Directorii unora dintre cele mai influente companii occidentale, cum e și Tim Cook de la Apple, au declarat categoric că nu au niciun fel de intenție de a renunța la China.

În calitate de marxist autoproclamat, Xi ar trebui să înțeleagă că puterea politică globală derivă din puterea economică. China nu are nevoie să câștige vreun război pentru a-și extinde puterea și influența în lume. Comerțul, ajutoarele financiare și investițiile vor face treaba fără riscurile și vărsarea de sânge asociate războiului.

În lume există peste 120 de țări pentru care China reprezintă cel mai mare partener comercial - mult mai multe decât au SUA. Ceea ce-i conferă Chinei o influență considerabilă.

America e frustrată de faptul că atât de multe țări din „Sudul Global” stau în expectativă în privința războiului din Ucraina

Dar țările care țin tot mai mult cont de opinia Chinei, urmărind să obțină în schimb comerț și investiții, precum Brazilia ori Indonezia, vor acorda Beijingului cel puțin tot atâta atenție cât acordă și Washingtonului în privința marilor chestiuni internaționale. Cu atât mai valabil în cazul acelor țări care sunt îndatorate masiv față de China, cum ar fi Sri Lanka, Pakistan, Angola și Zambia.

Priceperea Chinei de a construi infrastructură construiește implicit și influență. Un demnitar american ofta, gândindu-se că SUA nu-și permit să concureze cu sumele de bani pe care le răspândește China cu dărnicie prin Asia de Sud-Est. Iar influența Chinei se întinde mult dincolo de vecinătatea ei imediată. Firme chineze construiesc în prezent sisteme de metrou în capitalele Egiptului și Columbiei.

Așadar, cum ar putea să meargă ceva rău în aceste condiții? Răspunsul e evident - un război. China se pregătește în mod vizibil să invadeze Taiwanul. Retorica naționalistă a lui Xi creează la Beijing un amestec periculos de trufie și paranoia. Tong Zhao, un universitar, e îngrijorat de faptul că Xi „se pune el însuși într-o situație fără ieșire” în privința Taiwanului.

Dar dacă Xi ar apăsa pe trăgaci în direcția Taiwanului - și America s-ar implica în conflict, așa cum a promis președintele Joe Biden -, atunci conducătorul Chinei va fi pornit cel de-al treilea război mondial, cu consecințe incalculabile pentru propria lui țară și pentru întreaga lume.

Și chiar și dacă Taiwanul ar capitula rapid, iar SUA nu s-ar implica, imaginea Chinei pe glob se va preschimba pe veșnicie. Toate companiile occidentale și toate țările care în prezent sunt nehotărâte în privința Chinei vor fi obligate să se alăture unui regim riguros de sancțiuni. Economia globalizată se va fragmenta - cu costuri enorme pentru întreaga lume.

În ciuda riscurilor implicate, Xi ar putea gândi că cucerirea Taiwanului îi va asigura un loc în cărțile de istorie, în calitatea de conducător care a dus la bun sfârșit „marea revigorare a poporului chinez”.

Însă conducătorii care jinduiesc cu un ochi la cărțile de istorie se trezesc adesea că evenimentele le scapă de sub control. Vladimir Putin e cel mai nou dictator care și-a văzut curmate oribil speranțele privitoare la un război rapid și glorios. Putin conducea o țară care nu mai putea aspira la statutul de mare putere pe baza forței economice. Xi încă mai are deschisă în fața sa calea economică spre măreția națională. Ar trebui să pășească pe ea.

Articol de Gideon Rachman, preluat cu sprijinul agentiei Rador.