Cele mai avansate şapte economii din lume, G-7, discută despre impunerea de sancţiuni asupra exporturilor ruseşti de diamante, o măsură complicată care ar putea creşte preţurile pentru mărfurile de lux, transmit Reuters și news.ro

diamante rusestiFoto: Jonathan Raa/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Exporturile de diamante ale Rusiei au fost în mare parte ferite de sancţiunile internaţionale după invadarea Ucrainei de către Moscova, în februarie anul trecut.

Asta în ciuda apelurilor contrare din partea Ucrainei şi a unor ţări europene, precum şi a mai multor runde de măsuri care vizează exporturile de energie ale Kremlinului, băncile şi oligarhii.

În 2021, Rusia a încasat aproximativ 4,7 miliarde de dolari din exporturile de diamante, potrivit datelor de la Observatorul Complexităţii Economice. Asta a făcut din Rusia al optulea exportator de diamante din lume.

Diamantele nu sunt comercializate în mod obişnuit precum petrolul sau aurul, dar reprezintă o piaţă mare care merge dincolo de bijuterii.

Pietrele sunt folosite şi pentru operaţiuni de găurire, stomatologie, calculatoare, printre altele.

Unele ţări, precum Belgia, care cumpără o cantitate semnificativă de diamante ruseşti, doresc ”o abordare globală” a exporturilor ruseşti, spre deosebire de o măsură specifică UE, pentru a se asigura că sancţiunile nu le afectează în mod disproporţionat.

”Dezbaterea se desfăşoară de ceva timp, deoarece există un risc clar ca Rusia să-şi redirecţioneze pur şi simplu exporturile către ţări neparticipante. Dacă sancţiunile ar fi puse în aplicare într-un mod care face dificilă eludarea, atunci am putea vedea o ofertă mai mică din Rusia pe piaţă şi preţuri mai mari”, a declarat Edward Gardner, economist de mărfuri la Capital Economics, pentru CNBC.

Industria diamantelor din Europa este preocupată de deturnarea comerţului cu pietre către alte pieţe, cum ar fi Dubai, din cauza perspectivei de a plăti mai mult pentru marfă şi de a nu reduce semnificativ veniturile Rusiei din comerţ.

Ca atare, G7 discută despre cum să folosească tehnologia pentru a urmări sursa originală a pietrelor.

În martie, SUA şi UE au declarat într-un comunicat că ”Rusia continuă să câştige miliarde de dolari din comerţul cu diamante” şi ambele ”rămân hotărâte să impună Rusiei consecinţe economice pentru războiul său neprovocat din Ucraina”.

Hans Merket, un cercetător din Belgia în domeniul resurselor naturale la Serviciul Internaţional de Informaţii pentru Pace, un institut de cercetare independent, a declarat că sancţiunile asupra diamantelor ruseşti sunt o chestiune de timp.

Dacă nu este în următorul pachet, atunci cel de după, a spus el.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a vorbit marţi despre al 11-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care este în prezent dezbătut între cele 27 de capitale ale UE, dar nu a menţionat că diamantele vor fi prezente în această rundă.

În schimb, următorul set de măsuri se va concentra ”pe reprimarea eludării”.

Printre mai multe runde de sancţiuni până în prezent, măsurile UE au vizat petrolul, cărbunele, băncile, persoanele bogate şi mass-media din Rusia, pentru a numi câteva.

Tobias Gehrke, cercetător senior în politici la Consiliul European pentru Relaţii Externe, un think tank, a declarat pentru CNBC că există ”o mulţime de probleme” cu aplicarea sancţiunilor. El a spus că până acum măsurile împotriva Rusiei au fost ”mai multe feluri de sancţiuni”.

”Fără îndoială că Rusia va rămâne capabilă să finanţeze războiul încă mulţi ani”, a spus Gehrke, chiar dacă sunt introduse sancţiuni pentru diamante.

UE a importat în 2022 diamante ruseşti deaproximativ 1,4 miliarde de euro, potrivit biroului de statistică al Europei. Importurile au scăzut de la 1,8 miliarde de euro în 2021.

Alrosa, o companie minieră şi de stat rusă, a raportat în ianuarie 2022 vânzări de diamante brute şi şlefuite de 325 de milioane de dolari şi a vorbit despre ”cererea puternică” pentru marfă. Compania nu a publicat alte rezultate de atunci.

În aprilie anul trecut, Trezoreria SUA a extins sancţiunile anterioare împotriva Alrosa.

Marea Britanie, Canada şi Noua Zeelandă au adoptat, de asemenea, măsuri similare împotriva uneia dintre cele mai mari companii miniere din lume.

Ambasadorii europeni au dezbătut miercuri noi sancţiuni împotriva Rusiei. Ambasadorul Poloniei la UE, Andrzej Sados, a declarat că va întreba braţul executiv al UE de ce proiectul de propunere nu include diamantele din Rusia, potrivit unui purtător de cuvânt.