Papua Noua Guinee a rămas fără șef al diplomației înaintea unei vizite importante a președintelui american Joe Biden după ce ministrul de Externe Justin Tkatchenko a demisionat în urma unui scandal uriaș legat de costurile deplasării delegației sale la Londra pentru încoronarea regelui Charles al III-lea, relatează Reuters.

Justin Tkatchenko (dreapta)Foto: Leon Lord / AFP / Profimedia Images

Tkatchenko a declarat într-un comunicat remis presei că a decis să se „dea la o parte” după ce s-a consultat cu prim-ministrul James Marape, care va prelua portofoliul până la găsirea unui înlocuitor.

„Vreau să mă asigur că evenimentele recente nu afectează vizitele oficiale și summiturile pe care le vom avea cu liderii mondiali în următoarele săptămâni”, a spus Tkatchenko.

„Vreau să mă asigur de asemenea că adevărul este scos la lumină iar dezinformările și minciunile sunt corectate”, a adăugat el.

Președintele american Joe Biden și premierul indian Narendra Modi urmează să ajungă pe 22 mai în Papua Noua Guinee pentru ceea ce se anunță a fi o vizită istorică.

Tkatchenko a anunțat miercurea aceasta că Biden va semna un pact de apărare cu țara sa, care este curtată atât de Statele Unite, cât și China, în contextul unei curse tot mai încinse pentru influență în zona insulelor din Pacific. Tkatchenko a fost implicat îndeaproape în negocieri.

Premierul Marape a declarat vineri că i-a ordonat ministrului său de Externe să pună interesul național pe primul loc după ce Tkachenko a fost ținta unui val de critici și insulte pe rețelele de socializare și în ziarele din țară după ce detaliile vizitei sale la Londra pentru încoronarea regelui Charles de sâmbăta trecută au devenit publice.

De la ce a pornit comentariul cu „animalele primitive”

Tkatchenko a plecat în Marea Britanie în fruntea unei delegații de 30 de persoane, fiecare dintre acestea primind 14.000 de dolari pentru a-și acoperi cheltuielile cu hotelurile și biletele de avion.

Una dintre țintele principale ale criticilor a fost Savannah, fiica ministrului, care l-a însoțit în vizită și a declanșat un val de furie după ce a postat un videoclip pe TikTok în care a vorbit despre cum urmează să meargă la cumpărături pentru produse de lux.

Tkatchenko și-a cerut vineri scuze pentru comentarii făcute anterior pentru societatea de radiodifuziune a Australiei. El a afirmat în timpul unui interviu acordat jurnaliștilor australieni că persoanele care îi critică fiica pe rețelele de socializare sunt „animale primitive”.

Premierul Marape a afirmat despre incident că a fost „o alegere proastă a cuvintelor”, dar și-a cerut scuze față de fiica ministrului său în numele națiunii, afirmând că nicio femeie nu ar trebui să treacă prin ce a trecut ea în ultimele zile.