Rusia a restabilit miercuri regimul de călătorie fără vize pentru cetăţenii Georgiei şi a ridicat interdicţia privind zborurile directe între cele două ţări impusă în 2019, relatează Reuters şi TASS. Demersul Moscovei este calificat de preşedinta Georgiei, Salome Zourabichvili, drept „o provocare”.

Vladimir PutinFoto: Alexei Danichev / AP / Profimedia

Cetăţenii georgieni vor putea vizita Rusia pentru o perioadă de până la 90 de zile fără vize, începând cu 15 mai.

De asemenea, sunt permise zborurile companiilor aeriene ruseşti şi vânzările de excursii în Georgia, potrivit decretelor semnate miercuri de preşedintele rus Vladimir Putin, a transmis agenţia de presă a statului rus, TASS.

În plus, Ministerul rus de Externe a eliminat recomandarea adresată cetăţenilor ruşi de a evita călătoriile în Georgia. Ministerul rus de Externe a explicat că decizia Moscovei este legată de iniţiativa de „a facilita comunicarea şi contactele între ţări”.

Într-un comunicat, Ministerul rus al Transporturilor a precizat că liniile aeriene ruseşti vor opera şapte zboruri săptămânale între Moscova şi capitala Georgiei, Tbilisi.

Potrivit TASS, zborurile directe ar putea fi reluate până la sfârşitul lunii mai, iar operatorii de turism se aşteaptă la o creştere a traficului turistic către Georgia.

O încălzire bruscă a relațiilor

Măsura reprezintă o încălzire bruscă a relaţiilor dintre Moscova şi Tbilisi, care au fost printre cele mai tensionate din fosta Uniune Sovietică, dar care s-au îmbunătăţit în ultimii ani, deoarece partidul de guvernământ al Georgiei a evitat să atace Moscova.

Rusia permite cetăţenilor din majoritatea fostelor republici sovietice accesul fără vize, dar a impus un regim de vize pentru georgieni în anul 2000, invocând riscul de terorism în regiunea Caucazului de Nord. Apoi, Moscova a interzis zborurile directe către Georgia în 2019, după proteste antiruse la Tbilisi.

La rândul său, Georgia le permite ruşilor accesul fără viză şi drepturi depline de muncă pentru o perioadă de până la un an, ceea ce a făcut din această ţară una dintre principalele destinaţii pentru ruşii care şi-au părăsit ţara de la începutul războiului din Ucraina.

Moscova şi Tbilisi nu mai au însă relaţii diplomatice oficiale din 2008, când au purtat un scurt război din cauza Osetiei de Sud, o regiune separatistă a Georgiei susţinută de Rusia.

Leonid Kalaşnikov, preşedintele Comisiei pentru afaceri CSI, integrare eurasiatică şi relaţii cu compatrioţii din Duma de Stat a Rusiei, a declarat pentru TASS, comentând abolirea regimului de vize şi restabilirea legăturilor aeriene, că normalizarea completă a relaţiilor dintre Rusia şi Georgia este acum imposibilă, dar în unele lucruri „se poate găsi un teren comun în interesul cetăţenilor”.

Președinta Georgiei: „O provocare”

Preşedinta Georgiei, Salome Zourabichvili, ale cărei prerogative sunt în mare parte ceremoniale, dar care a acuzat în repetate rânduri partidul de guvernământ Visul Georgian că are legături cu Moscova - deşi a fost aleasă cu sprijinul acestuia în 2018 -, a scris pe Twitter că demersul Rusiei este "o provocare". Ea a declarat că liberalizarea vizelor este "inacceptabilă" în condiţiile în care invazia Moscovei în Ucraina continuă.

Potrivit acesteia, abolirea regimului de vize va provoca tensiuni între forţele politice din republică. Zourabichvili a cerut convocarea Consiliului de Securitate al ţării pentru a discuta despre introducerea vizelor de trei luni pentru ruşi, scrie TASS.

Societatea georgiană rămâne puternic anti-rusă, sute de mii de georgieni trăind ca refugiaţi interni după ce au fugit din Osetia de Sud şi dintr-o altă regiune secesionistă susţinută de Rusia, Abhazia.

Cu toate acestea, guvernul a evitat să adopte o poziţie vădit antirusească de la începutul a ceea ce Moscova numeşte „operaţiunea sa militară specială” în Ucraina, lansată la 24 februarie 2022, şi a refuzat să impună sancţiuni Rusiei.

Poziţia Georgiei faţă de război a fost lăudată de Moscova, care a descris-o ca fiind "echilibrată", dar a tensionat relaţiile cu Uniunea Europeană, la care mulţi georgieni ar dori ca ţara lor să adere.

În martie, pe fondul unor ample proteste de stradă, guvernul georgian a renunţat la demersurile de a adopta un proiect de lege care să reglementeze aşa-numiţii „agenţi străini”. Criticii au declarat că proiectul de lege a fost inspirat de o lege rusă despre care spun că a fost folosită pentru a submina societatea civilă şi că este un simbol al unei schimbări autoritare în Georgia. (Sursa: News,ro)