Turcia a amânat până în 2024 plata către Rusia a unei facturi de 600 de milioane de dolari pentru gaze naturale, au declarat două surse pentru Reuters, aceasta fiind prima amânare de plată din cadrul acordului anunțat săptămâna trecută de Ankara și Rusia.

Recep Erdogan si Vladimir PutinFoto: Vladimir Smirnov / TASS / Profimedia

Potrivit acordului, plăți de până la 4 miliarde de dolari din domeniul energie pot fi amânate până anul viitor, au declarat ambele surse pentru Reuters sub rezerva anonimatului.

Turcia, care se pregătește pentru alegerile de duminică, depinde foarte mult de importurile de energie, iar Rusia este cel mai mare furnizor al său.

Acordul privind plata gazului ușurează o parte din presiunea asupra rezervelor valutare ale Turciei, care au fost epuizate de politicile economice neortodoxe menite să susțină lira, precum și de creșterea prețurilor la energie după invazia rusă în Ucraina.

„O plată în valoare de 600 de milioane de dolari a fost amânată oficial pentru anul viitor. Creșterea prețurilor la energie a avut un impact uriaș asupra acestui lucru", a declarat una dintre surse.

Aceasta a precizat că Turcia ar putea amâna și alte astfel de plăți în lunile următoare, în funcție de evoluția prețurilor la energie.

Ministerele energiei din Rusia și Turcia, precum și companiile energetice Gazprom și Botas, nu au răspuns la solicitările Reuters de a da declarații pe această temă.

Ministrul turc al Energiei, Fatih Donmez, a spus săptămâna trecută că Turcia și Moscova au convenit asupra unui acord care permite Ankarei să amâne plățile pentru energie până la o anumită sumă, fără a da mai multe detalii.

Sondajele arată că președintele Tayyip Erdogan ar putea pierde alegerile mai ales din cauza unei crize a costului vieții și a deprecierii puternice a lirei, provocată în mare parte de programul guvernului său de reducere a ratelor dobânzilor în ciuda inflației ridicate.

Factura de importuri energetice a Turciei a atins anul trecut un nivel record de aproape 100 de miliarde de dolari, iar în cele 12 luni până în februarie, a importat 39% din totalul de 53,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale din Rusia.