Defuncta regină Elisabeta ar fi fost „foarte mândră” de regele Charles la încoronarea sa, a declarat duminică seara fiul cel mare al acestuia, William, care şi-a omagiat tatăl la concertul de la Castelul Windsor, iar britanicii au organizat mii de petreceri de stradă în onoarea regelui, relatează Reuters.

Concert dedicat încoronării regelui Charles la castelul WindsorFoto: Kin Cheung/WPA Pool / Shutterstock Editorial / Profimedia

În mijlocul unei ceremonii fastuoase, Charles şi soţia sa Camilla au fost încoronaţi sâmbătă la Westminster Abbey din Londra, în cadrul celui mai mare eveniment ceremonial din ultimii 70 de ani din Marea Britanie, potrivit Agerpres.

Un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham a declarat că Charles şi Camilla au fost „profund emoţionaţi de evenimentele de ieri” (sâmbătă n.e.) şi „profund recunoscători atât tuturor celor care au contribuit la realizarea unei ocazii atât de glorioase, cât şi celor foarte mulţi care au venit să-şi arate sprijinul”.

Charles şi Camilla şi alţi înalţi membri ai familiei regale s-au alăturat unui public de 20.000 de persoane şi invitaţi la „Concertul Încoronării”, la Windsor, palatul regelui situat la vest de Londra.

Subliniind realizările Regelui Charles din ultimii 50 de ani, William a spus: „Tată, suntem cu toții foarte mândri de tine".

„Aşa cum a spus bunica mea când a fost încoronată, încoronările sunt o declaraţie a speranţelor noastre pentru viitor. Şi ştiu că ea este acolo sus, veghind cu dragoste asupra noastră, şi ar fi o mamă foarte mândră”, a spus moştenitorul lui Charles, William, în discursul rostit la concertul de duminică seara, în aplauze.

William a adus un omagiu serviciului tatălui său şi al altora, inclusiv al profesorilor şi al lucrătorilor din spitale, mulţi dintre aceştia fiind în grevă în ultimele luni.

Printre interpreţi s-au numărat cântăreţii Lionel Richie, Katy Perry şi Andrea Bocelli, grupul pop Take That şi pianistul Lang Lang, în timp ce actorul hollywoodian Tom Cruise şi Winnie the Pooh au fost de asemenea prezenţi.

Charles a fost arătat fluturând un mini-drapel al Uniunii din loja regală şi râzând la glume, inclusiv la una în care Charles, un pictor pasionat, a fost numit „artist cunoscut anterior sub numele de Prinţ”.

Festivităţile au inclus şi un eveniment intitulat „Lighting up the Nation” (Luminând Naţiunea), care a folosit proiecţii şi spectacole cu lasere pentru a ilumina repere şi elemente naturale din întreaga ţară.

Antimonarhiștii care au protestat, reținuți de poliție

Mai devreme duminică, fratele mai mic al regelui, prinţul Edward, sora sa, prinţesa Anne, şi nepoatele sale, prinţesa Beatrice şi prinţesa Eugenie, au participat la evenimentele „Big Lunch” (marele prânz al încoronării), alăturându-se unora dintre cele aproximativ 50.000 de petreceri stradale organizate în întreaga ţară.

Prim-ministrul Rishi Sunak s-a numărat printre cei care au găzduit un prânz de încoronare, printre invitaţi numărându-se familii ucrainene, grupuri de tineri şi prima doamnă a SUA, Jill Biden.

La o petrecere de stradă din Hackney, în estul Londrei, consilierul local Joe Walker a declarat că încoronarea a fost o forţă unificatoare în timp ce ţara se reface după impactul pandemiei COVID-19 şi al turbulenţelor economice ulterioare.

Cu toate acestea, nu toată lumea a sărbătorit încoronarea, antimonarhiştii afirmând că „dreptul de a protesta paşnic în Marea Britanie nu mai există”, după ce unii activişti au fost reţinuţi timp de câteva ore sâmbătă.

Poliţia a explicat că a crezut că protestatarii intenţionau să perturbe procesiunea regală.

Răspunzând întrebărilor ridicate cu privire la faptul că răspunsul poliţiei a fost disproporţionat şi a restrâns dreptul la libera exprimare, ministrul culturii, Lucy Frazer, a declarat că ea crede că poliţia a reuşit, în general, „să găsească un echilibru corect”.