Regele Charles al III-lea s-a plâns că mereu se întâmplă ceva şi că situaţia este plictisitoare, sâmbătă, înainte de ceremonia de încoronare de la Westminster Abbey, potrivit unui expert în citirea pe buze, notează The Guardian.

Regele Charles si regina CamillaFoto: Petr David Josek / AP / Profimedia

Regele şi regina au sosit mai devreme decât era stabilit la Westminster Abbey şi au fost nevoiţi să aştepte în trăsură.

Prinţul şi prinţesa de Wales, însoţiţi de prinţesa Charlotte şi prinţul Louis, ar fi întârziat, astfel că ei s-au alăturat procesiunii regelui în Westminster Abbey, nu au intrat înainte.

Un expert în citirea buzelor a spus pentru Sky News că regele s-a plâns înaintea ceremoniei: “Nu putem fi niciodată la timp. Da, sunt... Este ceva negativ. Întotdeauna există ceva... Este plictisitor”.

William şi Kate ar fi trebuit să ajungă la Westminster Abbey pentru ceremonie la ora locală 10.45, iar Charles şi Camilla aveau programată sosirea la ora 10.53.

Sursa:news.ro