Autorităţile din Republica Moldova au reţinut luni o figură importantă a protestelor de lungă durată ale opoziţiei care cer demisia guvernului pro-european, în timp ce aceasta încerca să părăsească ţara, a declarat procuratura anticorupţie de la Chişinău, informează Reuters.

Marina TauberFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia

Marina Tauber a condus protestele de stradă împotriva preşedintelui ţării, Maia Sandu, care susţine integrarea rapidă în Uniunea Europeană a R. Moldova.

Tauber este un membru important al celui de-al doilea partid de opoziţie din R. Moldova, condus de Ilan Şor, care locuieşte în exil în Israel şi a fost condamnat luna trecută la 15 ani de închisoare în legătură cu o fraudă bancară.

Preşedintele Maia Sandu şi alţi oficiali din R. Moldova spun că rolul lui Tauber în proteste face parte din încercările de a perturba viaţa publică şi de a acţiona în interesul Rusiei.

"Orice persoană este obligată să respecte normele legale ale Republicii Moldova şi orice acţiune care încalcă aceste norme este supusă pedepsei... prin lege", a declarat, într-un comunicat, purtătoarea de cuvânt a preşedintelui R. Moldova, Irina Gotisan.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a criticat reținerea de astăzi a deputatei Marina Tauber, calificând acțiunea drept o ilegalitate, scrie Unimedia.md. „Pe mine de Ziua Maiei Sandu, pe Tauber de Ziua ei. I-au făcut cadou”, a spus Dodon, la o emisiune de la TV8. „Se întâmplă lucruri foarte stranii. Anul trecut m-au arestat de Ziua Maiei Sandu, anul acesta de Ziua Marinei Tauber au arestat-o, i-au făcut „cadou”, au trimis-o în izolator.

E ilegal și incorect. Actuala conducere nu are limite”, a adăugat Dodon. Acesta a mai precizat că urma să se întâlnească cu Tauber pentru a discuta despre acțiunile de 9 mai.

Marina Tauber a fost reținută în această dimineață, pe aeroportul din Chișinău pe ruta Tel Aviv, Israel. „O acțiune odioasă – mârșavă, josnică și ieftină”. Așa a calificat președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, reținerea deputatei Marina Tauber.

Tauber se confruntă cu acuzaţii de fraudă legate de finanţări ale partidului şi a fost arestată în timp ce încerca să plece în Israel, încălcând ordinele instanţei. Ea a rămas în arest luni seara, conform Parchetului.

Autorităţile de la Chişinău au denunţat invadarea Ucrainei de către Rusia şi au acuzat Kremlinul că încearcă să destabilizeze R. Moldova.

Era de aşteptat ca Tauber să aibă un rol de jucat în alegerile care se desfăşoară în regiunea autonomă Găgăuzia, populată în principal de etnici turci care favorizează legături strânse cu Rusia. Toţi cei opt candidaţi pentru postul de guvernator - başcan - sunt pro-ruşi. Tauber ar fi urmat să facă campanie pentru candidata Şor în turul al doilea al alegerilor. Candidata Partidului Şor, Evghenia Guţul, şi candidatul Partidului Socialiştilor, Grigorii Uzun, s-au clasat pe primele două locuri la alegerile din 30 aprilie şi se vor confrunta în turul doi, care va avea loc pe 14 mai.