Franţa s-a împotrivit creşterii vârstei de pensionare la 64 de ani, dar Joe Biden, la 80 de ani, "imploră" să rămână încă patru ani. Preşedintele american a încasat sâmbătă glume privind vârsta sa la dineul de gală al corespondenţilor de la Casa Albă, relatează AFP, însă octogenarul a venit la rândul său cu o serie de ironii.

Joe BidenFoto: Chris Kleponis / UPI / Profimedia Images

Această gală anuală, care reuneşte elita politică şi mediatică de la Washington, celebrează în teorie primul amendament din Constituţia SUA care apară libertatea presei. Dar în practică se ţin minte în principal glumele.

Umoristul de la "Daily Show" Roy Wood Jr. a atras atenţia asupra vârstei lui Biden care, dacă va fi reales, ar putea rămâne în funcţie până la 86 de ani.

"Ei (francezii - n.r.) s-au revoltat pentru că nu voiau să lucreze până la 64 de ani. În acest timp, în America, avem un bărbat de 80 de ani care ne imploră să lucreze patru ani în plus", l-a ironizat el, provocându-i un zâmbet larg liderului de la Casa Albă, aşezat la câţiva metri depărtare, relatează Agerpres.

" 'Lăsaţi-mă să-mi termin treaba': nu este un slogan de campanie, este o implorare. Spuneţi ce vreţi despre preşedintele nostru, dar când se trezeşte din siestă, munca este făcută", a mai spus umoristul.

Ce ironii a scos din mânecă Biden

"Puteţi să spuneţi că sunt bătrân - eu numesc asta să fii experimentat", a replicat preşedintele. "Se spune că sunt antic - eu spun că sunt înţelept. Se spune că sunt destul de bătrân - Don Lemon ar spune că sunt un bărbat la prima tinereţe", a adăugat el.

Don Lemon, un prezentator vedetă al CNN, a fost concediat de post după ce a provocat o polemică declarând că republicana care candidează la alegerile prezidenţiale Nikki Haley, de 51 de ani, "nu mai este la prima tinereţe".

Biden l-a ironizat şi pe Rupert Murdoch, magnat al media în vârstă de 92 de ani şi proprietar al canalului conservator Fox News.

"Aţi putea crede că nu-mi place Rupert Murdoch. Nu este adevărat. Cum ar putea să nu-mi placă un om care mă face să trec drept Harry Styles?", a glumit Biden, referindu-se la starul pop de 29 de ani.

Gradul de atracţie al dineului corespondenţilor, care se desfăşoară în sala mare a Hilton de la Washington, a scăzut puţin în ultimii ani, între boicotul lui Donald Trump şi pandemie.

De data aceasta evenimentul a făcut o sală plină, cu 2.600 de invitaţi, între care Joe Biden şi vicepreşedinta Kamala Harris. Prezenţa celor doi lideri ai executivului a restabilit o tradiţie pierdută în timpul preşedinţiei lui Donald Trump.

Înainte de dineu, Biden s-a întâlnit cu familia jurnalistului american Evan Gershkovich, încarcerat în Rusia. "Facem eforturi în fiecare zi pentru a obţine eliberarea sa", a dat el asigurări.

Printre invitaţii la dineu s-a aflat şi baschetbalista Brittney Griner, dublă medaliată cu aur la Olimpiadă şi figură a comunităţii LGBT+ americane. Eliberată la sfârşitul lui 2022 după zece luni de detenţie în Rusia, ea a jurat să se bată pentru alte persoane încarcerate pe nedrept în lume.