Cancelarul german Olaf Scholz l-a invitat pe premierul chinez Li Qiang la convorbiri la Berlin pe 20 iunie, relatează marţi Bloomberg şi Reuters, citând o sursă familiară cu discuțiile, potrivit Agerpres.

Olaf Scholz alaturi de Xi JinpingFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Cancelarul german vizează ca Beijingul să devină un partener-cheie în abordarea unor provocări cum sunt pacea şi schimbările climatice, dar în acelaşi timp vrea să stabilească „linii roşii” în privinţa oricărei schimbări de statu-quo legat de Taiwan, a menţionat sursa.

Biroul pentru informare al Consiliului de stat chinez nu a comentat deocamdată informaţia.

Guvernul lui Olaf Scholz lucrează la o nouă strategie privind China pentru a reduce dependenţa de această superputere asiatică, o piaţă de export vitală pentru bunurile germane.

În noiembrie anul trecut, Scholz a devenit primul lider din Grupul celor 7 cele mai industrializate state care a vizitat Beijingul după pandemia de COVID-19. Se menţin însă o serie de neînţelegeri, în condiţiile în care Germania face presiuni pentru a spori accesul companiilor germane pe piaţa chineză, dar în acelaşi timp este preocupată de investiţiile chineze în infrastructura sa critică.

Germania, șocată de unele evoluții din China

Miercurea trecută, la revenirea sa dintr-o vizită oficială în China, şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a descris drept „mai mult decât şocantă” această vizită, în cursul căreia a avut schimburi de replici tensionate la conferinţele de presă cu ministrul chinez de externe Qin Gang şi cu cel mai înalt responsabil al diplomaţiei chineze, Wang Yi.

„O parte din ea a fost cu adevărat mai mult decât şocantă”, astfel a descris Baerbock în Bundestag vizita pe care a efectuat-o în China, fără să detalieze.

Pentru Germania, a adăugat ea, China este un partener, concurent şi rival sistemic, dar impresia sa acum este că „aspectul de rival sistemic creşte tot mai mult”.

China este cel mai mare partener comercial al Germaniei, dar aceasta nu înseamnă că Beijingul vede în Germania cel mai important partener comercial al său, a mai remarcat şefa diplomaţiei germane.

Vineri, la doar două zile după comentariile făcute de Baerbock privind vizita sa în China, ministerul german al Finanțelor Christian Lindner, a transmis la rândul său un mesaj de distanțare față de Beijing, avertizând însă că dependența economiei germane față de China nu se poate schimba peste noapte.