​Trenurile germane erau aproape toate oprite vineri dimineaţa, în condiţiile în care salariaţii din sectorul feroviar au declanşat o nouă grevă la nivel naţional pentru a cere majorări de salarii, informează AFP și Agerpres.

Greva feroviara in GermaniaFoto: Ina FASSBENDER / AFP / Profimedia

Din cauza acestei mişcări sociale, operatorul feroviar german Deutsche Bahn „a decis să întrerupă serviciul trenurilor”, dată fiind lipsa de personal, a explicat Achim Stauss, purtătorul de cuvânt al Deutsche Bahn, făcând aceste declaraţii din Gara Centrală din Berlin, aproape pustie.

Peste 15.000 de salariaţi şi 50 de întreprinderi din sector au răspuns la apelul la grevă, potrivit sindicatului lucrătorilor feroviari EVG care apără interesele a 230.000 de salariaţi.

Greva de avertisment, care a durat până la ora locală 13:00 (11:00 GMT) are drept obiectiv „creşterea presiunii asupra angajatorilor”, în condiţiile în care această ramură poartă negocieri colective pentru majorarea salariilor, au declarat vineri Cosima Ingenschay şi Kristian Loroch, doi responsabili pentru negocieri colective ale EVG.

„Angajatorii cred că pot ignora revendicările salariaţilor lor şi vor să poarte negocieri colective după bunul plac. Este inacceptabil”, au ajutat cei doi responsabili.

Sindicatul cere o creştere cu 12% a salariilor şi cu cel puţin 650 de euro pe 12 luni pentru a atenua efectele inflaţiei care anul trecut a atins un nivel istoric în Germania.

Război al declarațiilor între sindicatele germane și Deutsche Bahn

Această grevă este „inutilă”, a declarat Stauss în timp ce negocierile sunt în curs.

Perturbările de trafic ar urma să se prelungească în orele ce vor urma după sfârşitul grevei, a atenţionat Deutsche Bahn într-un comunicat, evocând o situaţie „calmă” în gări.

Cea mai recentă grevă din 27 martie a paralizat sectorul transporturilor din Germania, inclusiv aeroporturile, timp de 24 de ore, la apelul EVG, precum şi al sindicatului serviciilor publice, Verdi. Acest sindicat, care reprezintă circa 2,5 milioane de angajaţi, duce de asemenea de mai multe săptămâni negocieri tensionate cu statul şi comunele.

Aceste discuţii ar urma să fie reluate sâmbătă, în încercarea de a se ajunge la un acord salarial. Grevele pentru salariaţi s-a inmulţit în ultimele luni în Germania, în şcoli şi spitale, precum şi la Poştă.

Inflaţia a atins în martie 7,4% pe an, iar preţurile la produsele alimentare au crescut cu 22,3% în această ţară.